Vicepreşedintele PRM Codrin Ştefănescu consideră că decizia de joi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de menţinere a verdictului de colaborare cu fosta Securitate în cazul preşedintelui fondator al PC Dan Voiculescu este una politică venită din zona Cotroceni-PDL.
"Decizia luată astăzi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul Dan Voiculescu este clar una politică. Dacă instanţa a analizat şi a dat verdict având la bază doar dosarul de urmărire informativă făcut public chiar de domnul Voiculescu în 2006, înseamnă că hotărârea instanţei este nerelevantă. Încă din aceea perioadă, mai mulţi analişti politici şi jurnalişti au ajuns la concluzia că, în cazul lui Dan Voiculescu, este vorba doar despre hărţuire politică. Fără a mă erija în apărătorul domnului Voiculescu pot însă sesiza cu uşurinţă faptul că această comandă politică vine din zona Cotroceni - PDL", consideră Ştefănescu, potrivit unui comunicat transmis, joi, citat de Agerpres.
El susţine că, după aflarea verdictului instanţei, mai mulţi membri ai puterii "s-au grăbit să înfiereze" Opoziţia, adăugând că "războiul PDL-Voiculescu" a început atunci când preşedintele fondator al PC "a deranjat" Cotroceniul.
"Imediat după aflarea verdictului instanţei, mai mulţi membri ai puterii s-au grăbit să înfiereze întreaga opoziţie, uitând că, chiar în propria ogradă, există cazuri cu mult mai cutremurătoare şi foarte discret muşamalizate, ce fac obiectul doar şantajului intern de partid. De altfel, cei din PDL, încă nu s-au pus de acord dacă Dan Voiculescu este informator, general de securitate, agent al unei puteri străine, eventual extraterestru. Mai mult decât atât, PDL dă opoziţiei lecţii de moralitate şi sfaturi despre organizarea unor dezbateri publice în cazul Voiculescu. De fapt, războiul PDL - Voiculescu a început când preşedintele de onoare al PC a deranjat Cotroceniul prezentând documente care demostrau clar că omul de casă al lui Traian Băsescu, Monica Macovei, a fost colaborator al securităţii pe vremea când era procuror comunist", mai spune vicepreşedintele PRM.
Potrivit acestuia, în România încă nu a avut loc un proces real al comunismului care să aibă la bază nişte criterii clare ale implicării şi vinovăţiei fiecărei persoane. În context, el a apreciat că acest lucru se întâmplă deoarece încă mai trăiesc "foşti torţionari de mare calibru" care au coordonat acte de represiune, sau au condus puşcăriile şi şantierele de muncă comunist şi care, în prezent, beneficiază de pensii substanţiale.
"Astfel că, văzând cu câte încrâncenare este lovit proiectul opoziţiei - Uniunea Social-Liberală, am certitudinea că această decizie în cazul lui Dan Voiculescu a fost una politică. De altfel, USL trebuie să înţeleagă că va mai primi multe alte lovituri, atât din partea Cotroceniului şi a apendicului său PDL, dar şi din interior, pentru că, în fiecare partid sunt 'cârtiţe' care vin şi pleacă sau cârcotaşi care tot timpul vor avea ceva de criticat. De aceea, opoziţia trebuie să aibă puterea să treacă peste aceste încercări de destabilizare, transmiţând puterii următorul mesaj: suntem uniţi şi nu vom ceda jocurilor murdare şi de intimidare şi nu ne veţi putea disloca cu astfel de scenarii ieftine, pentru că datoria noastră este aceea de a scăpa ţara de flagelul portocaliu", conchide Codrin Ştefănescu.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, joi, recursul formulat de Dan Voiculescu şi a menţinut verdictul de colaborare cu fosta Securitate dat de Curtea de Apel Bucureşti. Decizia ÎCCJ este definitivă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News