Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a dezvăluit în exclusivitate pentru DCNews de ce se teme să candideze pentru o funcție importantă în administrație.
”De ce nu candidați dvs pentru o primărie importantă? Sunteți mai combativ, de ce nu intrați în arenă?”, l-a întrebat jurnalistul Val Vâlcu pe liderul PSD, miercuri, la DCNews Live.
”Din două motive, vă spun sincer. Unul - pentru că nu știu dacă aș fi foarte bun în administrație, tocmai pentru că am temperamentul ăsta vulcanic și sunt radical și s-ar putea să iau decizii și măsuri care - și aici se cumulează cu punctul doi.
Decât să iau decizii pe loc: 'Faceți asta!', 'Tăiați asta!', 'Săpați aici!' - dau niște exemple - și să contravină cu legile de acum. Și aș fi o țintă foarte ușoară în administrație, într-un moment în care cei pe care îi avem foarte buni în administrație refuză să semneze lucruri obișnuite”, a răspuns Codrin Ștefănescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu