Alina Măgureanu, fosta noră a lui Virgil Măgureanu, face o dezvăluire șocantă despre Codruț Marta, fostul șef de cabinet al lui Sorin Blejnar, fost șef al ANAF.
Alina Măgureanu, a declarat, luni, la România Tv, că a participat la câteva mese în compania unor importanți oameni de afaceri care au discutat despre lichidarea lui Codruț Marta și îngroparea acestuia într-o pădure. De asemenea, aceasta spune că Traian Băsescu nu ar fi străin de multe lucruri legate de acest caz.
"Eu cred că toată lumea știe că această persoană a fost ucisă, dar ne facem că nu vedem, toată lumea tace. Sunt interese mult mai mari, la niveluri foarte mari. De la președintele României în acel moment, Traian Băsescu, în jos. Toată lumea ascunde această crimă. La aceeași discuție s-a mai vorbit și despre o secretară, despre care ulterior s-a aflat că s-a sinucis, dar nu a fost sinucidere, ci a fost lichidată, a mai declarat Alina Măgureanu.
Fosta noră a lui Măgureanu a mai declarat că în denunțul făcut la DNA a scris cine era la masă, cine era la discuții și în strânsă legătură. Erau oameni cu funcții importante, oameni care luau parte la diverse mese, printre care ar fi vorba despre Dragoș Dobrescu sau Elan Schwartzenberg. Am auzit de o sumă de 10 milioane de euro. Marta era responsabil de o tranzacție. Supărarea domnilor de la acea masă venea pentru că nu mai știau unde sunt banii respectivi. Soțul meu mi-a cerut să nu vorbesc cu nimeni niciodată despre acest subiect.
Fostul meu soț a fost foarte șocat, era verde la față, nu-i venea să creadă când a aflat ce a pățit Codruț Marta. Și el se temea de acest grup. Acești oameni sunt foarte influenți.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News