Codul administrativ - adoptat de Senat. Ce prevede

Ciolacu
Ciolacu

Senatul a adoptat în şedinţa plenului de luni, în calitate de primă Cameră sesizată, proiectul Codului administrativ, în baza raportului de admitere dat săptămâna trecută de comisia specială care a luat în discuţie acest act normativ.

Proiectul, care are peste 600 de articole, a fost iniţiat de parlamentarii PSD şi a întrunit, în plenul Senatului, 85 de voturi 'pentru', 21 - 'împotrivă' şi 11 abţineri. Din cele 176 de amendamente respinse, incluse în raportul comisiei, plenul nu a adoptat niciunul, dar a adoptat patru amendamente formulate în plen de social-democratul Marcel Ciolacu, preşedinte al Comisiei de Cod administrativ, care au vizat corelări şi reformulări ale amendamentelor din comisie.

Potrivit prevederilor adoptate în comisia specială şi însuşite de plenul Senatului, aleşii locali - primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene - vor beneficia de pensie dacă îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare şi dacă nu au fost condamnaţi definitiv, în această calitate, pentru fapte de corupţie. Vor fi luate în calcul persoanele alese începând cu anul 1992. Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă se acordă în limita a trei mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,40% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată. Pentru mandatele incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat complet de primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte de consilii judeţene. Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă se suportă din bugetul de stat, prin bugetul ministerului în domeniul administraţiei publice şi se plăteşte de către acesta.

Drept la PFA

Comisia specială a mai stabilit şi plenul a fost de acord ca aleşii locali să aibă dreptul la PFA, eliminând un text de la articolul referitor la incompatibilităţi, care prevedea că aceştia nu pot avea calitatea de persoană fizică autorizată sau de persoană care exploatează o întreprindere individuală sau o întreprindere familială, dacă intră în relaţii comerciale cu instituţii publice. Alte amendamente prevăd: serviciul de permise de conducere şi certificate de înmatriculare a vehiculelor să fie descentralizat începând cu data de 1 ianuarie 2019; reintroducerea cuvântului 'etnic' în definiţia judeţului; intrarea în corpul funcţionarilor publici prin susţinerea unui singur examen naţional, în loc de două, cum se propusese iniţial; interzicerea utilizării funcţiei de funcţionar public în acţiuni publicitare pentru promovarea unei activităţi comerciale, precum şi în scopuri electorale; acordarea rangului de ministru, respectiv secretar de stat persoanelor care deţin funcţiile de secretar general al Guvernului/secretar general adjunct al Guvernului, fiind votate de Parlament, odată cu echipa guvernamentală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel