Codul administrativ. Stănescu: Este aşteptat de întreaga administraţie publică

Ministrul Dezvoltării Regionale, Paul Stănescu, şi-a exprimat speranţa vineri ca noul Cod administrativ să intre în vigoare cât mai repede, pentru a reglementa "toate lucrurile care nu sunt în ordine". 

Ministrul Dezvoltării Regionale, Paul Stănescu, şi-a exprimat speranţa vineri ca noul Cod administrativ să intre în vigoare cât mai repede, subliniind că acesta este aşteptat de întreaga administraţie publică, mai ales de cea locală, pentru a reglementa "toate lucrurile care nu sunt în ordine". 

"În acest an a fost adoptat în Parlament Codul administrativ, care în 12 iulie 2018 a fost trimis spre promulgare preşedintelui României. Aşa cum ştiţi, el a fost contestat la Curtea Constituţională. Sigur că la acest Cod, de care vorbim de foarte mulţi ani, într-o discuţie permanentă cu structurile asociative, atât cu Uniunea Consiliilor Judeţene, Asociaţia Comunelor, Oraşelor, a municipiilor reşedinţă de judeţ, ministerul pe care eu îl coordonez astăzi a avut un rol foarte important în a avea un Cod astăzi. Sper ca el să treacă cât mai repede, pentru că este aşteptat de întreaga administraţie publică, mai ales în administraţia publică locală, pentru a reglementa toate lucrurile care nu sunt în ordine acolo şi pe care le-am trăit de-a lungul timpului cu toţii", a afirmat Paul Stănescu la bilanţul MDRAP. 

În 31 iulie, preşedintele Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind Codul administrativ.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel