Codul Administrativ va fi atacat de PNL la CCR

PNL
PNL

PNL va ataca  Codul administrativ la CCR, afirmând că acesta nu putea fi adoptat prin OUG, dar şi pentru prevederea care a permis adoptarea, prin majoritate simplă, a celor 20 de hotărâri privind înfiinţarea companiilor municipale din Bucureşti, a anunţat liderul PNL Sector 5, Cristian Băcanu.

Alegeri prezidentiale 2024

"Vă anunţăm astăzi că PNL va ataca la CCR şi avem şi mijlocul procedural să o facem, Codul administrativ. Pentru că pe de o parte avem o problemă cu neconstituţionalitatea întregului cod administrativ care nu putea fi în opinia noastră adoptat prin ordonanţă de urgenţă aşa cum a fost adoptat şi pe de altă parte avem o problemă legată de neconstituţionalitatea prevederii din codul administrativ care a permis adoptarea acestor hotărâri", a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele PNL Sector 5, Cristian Băcanu.

Cristian Băcanu a mai spus că exăstă un proces în derulare pentru închiderea societăţilor.

"Trebuie spus un lucru. Avem un proces în derulare care are termen în septembrie privind închiderea societăţilor doamnei Firea. Prin aceste hotărâri pe care Consiliul General le-a adoptat, se încearcă blocarea acestui proces şi salvarea celor 20 de societăţi care funcţionează în mod nelegal. Primul pas este cel al depunerii unei plângeri prealabile solicitând Consiliului General să-şi revoce aceste hotărâri. După aceea vom merge în instanţă şi vom cere anularea acelor 20 de hotărâri şi totodată vom invoca o excepţie de neconstituţionalitate a codului administrativ", a afirmat preşedintele Sector 5.

Vezi și: Dărâmarea Guvernului, scopul lui Orban: Avem un singur cartuș pe țeavă

Şi preşedintele PNL Bucureşti Violeta Alexandru a declarat că vor merge în paralel cu acţiunile de blocare a hotărârilor şi contestarea codului administrativ.

"Mergem deci în paralel cu o acţiune îndreptată împotriva acestor hotărâri, a acestor noi hotărâri, respectiv punem în discuţie constituţionalitatea şi legalitatea codului administrativ, pentru că avem semnale şi din sectoare şi de la colegii din ţară că se fac abuzuri şi se iau decizii mult prea uşor angajând patrimoniul autorităţiilor locale prevalându-se e adevărat de prevederile noului cod administrativ care a tratat cu mult prea mare lejeritate acest aspect. Şi consecinţe se vor vedea în ani. Am vrea să oprim înainte să fie prea târziu", a declarat preşedintele PNL Bucureşti Violeta Alexandru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel