Premierul Victor Ponta este acuzat de PNL de "șantaj lamentabil", dând dovadă încă o dată de slăbiciune atunci când amenință că-și angajează răspunderea sau că dă o ordonanță de urgență pentru ca prevederile din noul Cod Fiscal să poată fi puse în aplicare, după ce președintele Klaus Iohannis a trimis documentul în Parlament pentru reexaminare.
"Dorința noastră este ca această dezbatere pe Codul fiscal să aibă loc în Parlament. Eu exclud ideea unei angajări, unei asumări de răspundere din partea premierului, pentru că ar fi o bătaie de joc la adresa populației din România, la adresa mediului de afaceri din România să-ți angajezi răspunderea pe o proiecție în condițiile în care tu nu ai consensul forțelor politice. De ce? Pentru că nu asiguri stabilitatea legislației pe termen mediu și lung. În momentul în care tu nu te-ai înțeles cu restul partidelor politice, în mod cert înseamnă că nu ai vrut să implementezi sau să adopți o parte din viziunea lor în acel cod. Atunci este firesc ca fiecare, în momentul în care va veni la guvernare, să mai facă o modificare", a declarat co-președintele PNL, Alina Gorghiu, într-o conferință de presă susținută la Târgu Mureș, citează Agerpres.
PNL, un partid responsabil
Ea a spus că niciodată PNL nu s-a opus ideii de relaxare fiscală și că discuția se poartă între "iresponsabilitatea unui prim-ministru care vrea să-și pună în ramă un cod fiscal doar de dragul de a mai căpăta un titlu de glorie și responsabilitatea instituției prezidențiale și a PNL care știe ce înseamnă să adopți în pripă o măsură și să o compromiți pentru că nu o pregătești".
Liderul liberal a arătat că de fiecare dată, și înainte de adoptarea noului Cod Fiscal și după adoptare, PNL a dorit ca premierul Ponta să dovedească cu studii de impact că măsurile sunt sustenabile, dar că PSD practică o comunicare publică care induce în eroare.
"De aceea noi suntem obligați să fim responsabili și, cu riscul de a fi nevoiți să explicăm de o mie de ori același lucru, o s-o facem și vom duce dezbaterea în Parlament. Este un șantaj lamentabil, ridicol, ceea ce face Victor Ponta. Să ameninți că-ți angajezi răspunderea sau că dai OUG atunci când opoziția te provoacă la dezbatere în Parlament mie mi se pare un semn de slăbiciune al omului politic Victor Ponta, nu că ar fi primul semn de slăbiciune", a susținut Gorghiu.
În opinia Alinei Gorghiu, premierul Ponta și-a asumat răspunderea să nu mai facă modificări ale legislației fiscale prin ordonanță de urgență, însă, "cu toate acestea, este campion la numărul de OUG date pe Codul fiscal".
Gorghiu: S-a creat o mică dramoletă
Copreședintele PNL a precizat că nu poate să cadă în capcana pe care Victor Ponta ar întinde-o opoziției "pentru că se smiorcăie și se lamentează pe pagina de Facebook" și să spună repede "da, vom face cum vrea Victor Ponta".
În opinia Alinei Gorghiu, dezbaterea privind Codul fiscal ar fi mai simplă decât pare, că s-a creat "o mică dramoletă" și că ieșirile premierului pe Facebook "nu substituie o dezbatere serioasă pe o lege atât de importantă cum este reforma fiscală în România".
"Cele mai importante instituții ale puterii executive — Guvernul și Administrația Prezidențială — au un punct de vedere diferit pe Codul fiscal. Este atributul Guvernului să elaboreze un proiect, este rolul Parlamentului să-l dezbată și atributul constituțional al Președinției să întoarcă la reexaminare un proiect care consideră că nu are suficiente justificări pentru a putea fi promovat în prima fază. PNL și Președinția au spus, și nu o dată, că suntem adepții ideii de relaxare fiscală, dar ideea de relaxare fiscală poate fi compromisă atunci când sistemul nu este suficient pregătit", a explicat Gorghiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu