Curtea Constituţională (CC) a respins sesizarea privind neconstituţionalitatea Codului Muncii, asumat în Parlament de către Guvern, prin care 112 parlamentari PNL şi PSD au criticat, în primul rând, procedura de vot, întrucât au fost prezenţi doar 216 din cei 470 de membri ai Camerelor.
Curtea Constituţională (CC) a dezbătut, miercuri, sesizarea privind neconstituţionalitatea Codului Muncii, asumat în Parlament de către Guvern, scrie Mediafax.
Decizia a fost luată cu majoritatea voturilor judecătorilor Curţii Constituţionale. Din cei 9 judecători, Iulia Motoc a lipsit de la dezbatere.
Cei 112 parlamentari PNL şi PSD au criticat, în primul rând, procedura de vot, întrucât au fost prezenţi doar 216 din cei 470 de membri ai Camerelor.
Parlamentarii care reclamă asumarea Codului Muncii de către Executiv afirmă, în sesizarea înaintată CC, că "actuala guvernare a uzitat, până la epuizare, de dispoziţiile articolului 114 din Constituţia României, transformând practic procedura angajării răspunderii din excepţie în regulă".
"Astfel, statistic analizând, rezultă că în perioada 2000 - 2004 Guvernul Năstase şi-a angajat răspunderea de trei ori în faţa Parlamentului, iar în perioada 2004 - 2008 guvernarea PNL-PDL şi-a angajat răspunderea de patru ori. Guvernul Boc, în perioada 2008 - 2011, şi-a angajat răspunderea de zece ori, Legea pentru modificarea şi completarea Legii 53/2003 privind Codul muncii reprezentând cea de a unsprezecea asumare de răspundere în faţa Parlamentului", notează parlamentarii în sesizare,
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu