Există mai multe avertizări meteorologice în vigoare.
Elena Mateescu, director al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, a transmis care sunt avertizările meteo în vigoare.
„Vorbim de două mesaje meteorologice de Cod galben și, respectiv, Cod portocaliu. Codul portocaliu vizează altitudinile de peste 1600 de metri în Carpații Meridionali și Orientali, acolo unde intensificările de vânt vor fi foarte puternice, vorbim de rafale de peste 90-120 de km/h. Va fi viscol puternic, zăpadă spulberată și, nu în ultimul rând, vizibilitate foarte redusă.
În restul țării, practic, în aproape toată țara, vorbim și de un Cod galben ce vizează în primul rând intensificările de vânt, viscol și polei, în special la munte, acolo unde, de asemenea, în zonele mai joase de 1600 de metri rafalele vor fi 60-90 de km/h. Va fi viscol puternic, iar în Dobrogea, în jumătatea de nord a Moldovei, Crișanei, cea mai mare parte a Munteniei, dar și vestul și sudul Olteniei, și în Transilvania vorbim, de asemenea, de un Cod galben. Având în vedere vântul la rafală de 50-60 de km/h și, de asemenea, și în celelalte zone în restul țării pe suprafețe mai restrânse viteze de 40-50 de km/h.
Așadar, elementul de interes al zilei de astăzi și, practic, al ultimelor 3 zile a fost vântul puternic care a afectat toată țara cu precădere vitezele cele mai mari fiind înregistrate în zona montană înaltă”, transmite directorul ANM în direct la B1TV.
Avertizările emise de ANM:
- Cod portocaliu, valabil astăzi de la ora 10:00 până la ora 16:00, în județul Cluj, zona de munte de peste 1800 m. Se vor semnala intensificări puternice ale vântului cu viteze la rafală de 120-140 km/h;
- Cod portocaliu, valabil astăzi de la ora 10:00 până la ora 13:00, în județul Neamţ: Piatra-Neamț, Roznov, Borlești, Piatra Șoimului, Săvinești, Dumbrava Roșie, Bodești, Girov, Gârcina, Ștefan cel Mare, Negrești, Dobreni. Vor avea loc intensificări puternice ale vântului cu viteze la rafală de 70-90 km/h;
- Cod galben, valabil de pe 17 decembrie, ora 20:00, până pe 18 decembrie, ora 6:00, pentru intensificări ale vântului și viscol la altitudini de peste 1600 m în Carpații Meridionali și de Curbură. „În intervalul menționat, în Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini de peste 1600 m, vântul va avea intensificări, cu viteze 80...100 km/h și temporar va viscoli zăpada depusă. Notă: La începutul nopții, intensificări ale vântului vor mai fi și în nordul Moldovei, cu rafale în general de 40...45 km/h”, transmite ANM;
Captură de ecran / Foto: ANM
- Cod galben, valabil astăzi între orele 10:00 și 20:00, în zona de munte. Sunt semnalate intensificări ale vântului și local polei. ”În intervalul menționat, la munte, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 60…80 km/h. Local vor fi precipitații slabe mixte ce vor favoriza depuneri de polei”, precizează ANM;
- Cod portocaliu, valabil în același interval, pentru Carpații Meridionali și sudul Carpaților Orientali. La altitudini de peste 1600 de metri este viscol puternic. ANM: ”În Carpații Meridionali și în sudul Carpaților Orientali, la altitudini de peste 1600 m, vântul va sufla tare cu rafale de 90...120 km/h, viscolind puternic zăpada depusă în zilele precedente și determinând scăderea vizibilității”;
- Cod galben, valabil în același interval, în Dobrogea, jumătatea de nord a Moldovei, vestul și sudul Olteniei, sudul Munteniei și al Transilvaniei. În cadrul acestei avertizări se vor semnala intensificări ale vântului. ”Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală, în general, de 50...55 km/h. Notă: temporar vântul va avea intensificări și în restul teritoriului, dar pe suprafețe și cu viteze mai mici (rafale de 40...45 km/h)”, transmite ANM.
Captură de ecran / Foto: ANM
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prezentat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni.
Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 2004-2023.
Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs, precizează ANM.
Vezi prognoza aici: Vremea până la mijlocul lunii ianuarie. Temperaturile, mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu