Coeficientul de umplere în principalele lacuri a crescut la peste 70%. Debitele Dunării sunt în scădere

Precipitațiile din ultima lună și gestionarea eficientă a volumelor disponibile în principalele 40 de lacuri de acumulare au contribuit la creșterea coeficientului de umplere.

"Specialiștii Administrației Naționale „Apele Române” continuă monitorizarea fenomenului de secetă și iau măsurile necesare de păstrare a rezervelor de apă în marile lacuri de acumulare. Precipitațiile din ultima lună și gestionarea eficientă a volumelor disponibile în principalele 40 de lacuri de acumulare (cu folosință complexă) administrate de Administrația Națională „Apele Române”, respectiv Hidroelectrica, au contribuit la creșterea coeficientului de umplere, acesta ajungând astăzi la 72% (față de începutul lunii august când era 70%, dar în scădere față de începutul lunii iulie când era 80%). 

Volumul disponibil astăzi în principalele 40 de lacuri de acumulare este de 3,14 miliarde de metri cubi de apă (față de 3,05 miliarde cât era în luna august, dar în scădere față de începutul lunii iulie 2022 când era de 3,45 miliarde de metri cubi de apă). Acesta este suficient pentru satisfacerea necesarului de apă pentru toți beneficiarii din localitățile mari care se alimentează centralizat din sursa de apă de suprafață. 

Estimăm că, la sfârșitul lunii septembrie, în cele 40 de lacuri de acumulare, cu rol important în alimentarea cu apă pentru populație, industrie și producția de energie electrică pentru Sistemul Energetic Național, vom reuși să menținem un coeficient de umplere de peste 65%.

Fenomenul de secetă se menține în special în zona orașelor mici și a satelor din Moldova care nu au sistem de alimentare cu apă centralizat. Cele mai afectate județe sunt: Botoșani, Iași, Vaslui, Galați, Suceava, Neamț, Bacău și Vrancea, în special acolo unde nu există un sistem de alimentare centralizat, iar necesarul de apă este asigurat cu preponderență din puțuri sau foraje. 

De aceea, Administrația Națională „Apele Române” face în continuare apel la calm și responsabilitate socială. În special în această perioadă, vă reamintim că este nevoie să folosim rațional resursele de apă în direcția economisirii acestora. Pentru activitățile casnice, vă recomandăm, acolo unde există posibilitatea, să apelați la folosirea/stocarea apei din surse alternative (inclusiv a celei de ploaie, când este posibil), astfel încât apa de băut (potabilă) să ajungă tuturor. Nu uitați de recomandările noastre din ghidul de economisire a apei. (Vezi Caseta Tehnică). 

Debitul Dunării, sub media multianuală a lunii septembrie

Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) a fost în ușoară scădere, având valoarea de 2250 mc/s, sub media multianuală a lunii septembrie (3800 mc/s).

La stația hidrometrică de la Cernavodă nu sunt probleme în asigurarea debitului necesar pentru funcționarea celor două grupuri ale CNE Cernavodă, întrucât rezerva de nivel a crescut la 1,54 metri până la atingerea treptei II (de avertizare) ceea ce va permite funcționarea ambelor grupuri. 

Conform prognozei emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere și va ajunge până la valoarea de 2050 mc/s (15 septembrie), staționar în următoarele două zile, apoi în creștere ușoară până la valoarea de 2150 mc/s, situându-se sub media multianuală a lunii septembrie (3800 mc/s).

În funcție de evoluția situației, vom reveni cu informații suplimentare. 

GHID DE ECONOMISIRE A APEI 


- Verificarea periodică a instalației de apă din locuință, a vaselor de toaletă și a oricăror altor mijloace de consum apă astfel încât să fie în stare bună de funcționare, iar dacă se constată defecțiuni să fie reparate în regim de urgență;

 - Folosirea rațională a apei la baie și bucătărie, fără a lăsa robinetul să curgă nejustificat (fără a face operațiuni de spălare);

- Folosirea, pe cât posibil, a fântânilor pentru udarea grădinilor sau folosirea unui sistem de irigare care minimizează consumul de apă (ex: prin picurare);

- Refolosirea apei în care se spală legumele și fructele pentru udarea plantelor;Întreținerea permanentă a piscinelor pe tot sezonul de vară pentru evitarea golirii și reumplerii acestora;

- Montarea economizoarelor de apă la robinete;

- Utilizarea mașinilor de spălat (rufe și vase) în perioadele din zi când este consum mic de apă;

- Folosirea/înmagazinarea apei din precipitații;

- Adâncirea/denisiparea fântânilor/forajelor.

Cum ne putem adapta schimbărilor climatice?

- Să continuăm investițiile în modernizarea sistemelor de alimentare cu apă, distribuție și epurare a apelor uzate urbane;

- Să aplicăm metode noi de folosire a terenurilor în zonele cu deficit de apă;

- Să reutilizăm apele uzate epurate în agricultură și sectoarele industriale;

- Să limităm pe cât posibil consumul și  deteriorarea apelor subterane;

- Să armonizăm măsurile structurale și cu cele verzi în proiectele de dezvoltare a infrastructurii prin îmbunătățirea microclimatului și alimentarea freaticului;

- Economisirea apei la consumatorul final;

- Reducerea pierderilor în rețelele de distribuție prin programe de modernizare;

- Colectarea individuală a apei de ploaie (de pe acoperișurile clădirilor), precum și folosirea acesteia la udatul grădinilor.

Trebuie să învățăm să avem grijă de apă și de cei de lângă noi, astfel încât resursa de apă să fie suficientă pentru toți!", se arată într-un comunicat transmis de Apele Române.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel