Publicitate
După patru ani de criză și recentele modificări ale Codului FIscal, analiștii Coface nu au vești bune pentru sectorul microîntreprinderilor. Aceștia estimează că obligarea firmelor cu venituri maxime de 65.000 de euro la plata obligatorie a unui impozit de 3% pe venit va duce la creşterea insolvenţelor acestui tip de societăţi.
"Insolvenţele vor continua. Sensibilitatea companiilor este mult crescută. Sunt patru ani de criză, companiile s-au structurat, fac tot ce pot să împingă vânzările, dar consumul este redus. Sunt companii foarte mari care ar putea intra în insolvenţă pentru a se restructura. Dar statistica este neagră pentru că rata de succes a restructurărilor este foarte mică, de 2%. Procedura de insolvenţă este ca mersul pe sârmă, e foarte dificil", a declarat, într-o conferinţă de presă, Constantin Coman, country manager Coface, citează Mediafax.
Potrivit reprezentanților Coface, în 2013, noile reglementări fiscale va afecta sectorul microîntreprinderilor, unul de altfel afecta și în 2012. "Văd o creştere a numărului de insolvenţe. Dacă ne uităm la statisticile din 2012, 82% din firmele nou intrate în insolvenţă sunt microîntreprinderi. Noile modificări din Codul Fiscal arată că sectorul microîntreprinderilor este unul sub presiune", a declarat Iancu Guda, services manager Coface.
În 2012, numărul real al procedurilor de insolvenţă nou deschise a fost în creștere, comparativ cu anul precedent, comerţul, distribuţia, construcţiile şi serviciile fiind printre cele mai afectate sectoare. La polul opus, cel mai puţin afectate au fost firmele din domeniul poştă şi telecomunicaţii (0,37%) şi cele din sectorul producţiei şi furnizării de energie electrică, termică şi gaze (0,17%).
"Totalul insolvenţelor nou deschise în anul 2012 este în creştere cu 10% faţă de 2011, de la 21.499 de proceduri la 23.665. În urma calculelor proprii, Coface estimează un număr real de 24.500, ceea ce arată un avans de 14-15%. Insolvenţele din anul 2012 sunt aferente unor firme cu un grad mai ridicat de sensitivitate, care au cunoscut şocuri externe şi interne mai puţin semnficative comparativ cu cele din anii anteriori", a spus Coman
Caracteristic pentru anul 2012, tendință confirmată și în această lună, este incidenţa crescută a insolvenţelor auto-declarate de debitori, precum şi înmulţirea incidentelor de plată bancare, de multe ori urmate de insolvenţă.
Guvernul a decis marţi reducerea plafonului veniturilor pentru microîntreprinderi de la 100.000 euro la 65.000 euro, echivalent în lei, iar toate firmele cu capital privat care nu depăşesc acest plafon vor fi obligate să plătească impozit de 3% pe veniturile realizate de la 1 februarie 2013.
Totodată, pentru microîntreprinderile care se încadrau în aceste venituri la 31 decembrie nu va mai fi opţională alegerea sistemului de impozitare (impozit pe profit sau pe venit), ci va fi obligatorie aplicarea impozitării pe veniturile realizate.
Pentru anul 2013, sunt obligate să treacă pe acest sistem de impunere de la 1 februarie şi firmele plătitoare de impozit pe profit care la data de 31 decembrie aveau afaceri de cel mult 65.000 de euro.
În cazul societăților nou înființate, impozitul pe venit se plătește din primul an fiscal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu