O coincidență ce îi are ca protagoniști pe Crin Antonescu, Traian Băsescu și Klaus Iohannis a ieșit la iveală în aceste zile. Iată despre ce este vorba:
Chiar dacă fostul președinte al PNL a primit de la CNSAS, în 2005, un verdict de necolaborare cu Securitatea, evz.ro a scris, la 7 ianuarie 2011, că Traian Băsescu s-a referit la acesta cu indicativul "Porumbacu", în momentul în care șeful statului a comentat alianța dintre Crin Antonescu și Dan Voiculescu, pe ultimul numindu-l "Felix".
"Felix cu Porumbacu, porumbelul, ăăă, domnul Crin Antonescu ... Cred că ei procedează corect. Stânga trebuie să fie unită. Cred că e normală o consolidare a stângii. PNL este un partid de stânga. Alianţa PNL cu PC este un lucru bun pentru că va da coerenţă Opoziţiei. România are nevoie de Opoziţie care să vină cu soluţii alternative", a spus Traian Băsescu.
Șeful statului nu a spus nimic în plus despre acest subiect, în afară de a-l numi pe Antonescu "Porumbacu".
Președintele PNL a negat că ar fi colaborat cu Securitatea și l-a numit pe Traian Băsescu un "colportor de informații care circulă pe internet".
"Niciodată eu nu am colaborat cu Securitatea. Nu există nici un document despre relația mea cu Securitatea", a reacționat Crin Antonescu. El a explicat că această "poveste" despre presupusa relație cu Securitatea a apărut în timpul campaniei prezidențiale, "pe internet", continuă sursa citată.
Coincidența "Porumbacu"
Într-un articol publicat, marți, 17 iunie, tot evz.ro scrie despre două dintre imobilele aflate în proprietatea lui Klaus Iohannis. Cele două imobile care fac subiectul unui litigiu au aparținut unor "țărani din comuna sibiană Porumbacu de Jos".
"Cele două imobile aflate în miezul acestui litigiu declanșat în anul 1997 se află în buricul Sibiului, unul pe strada Nicolae Bălcescu nr.29, iar celălalt pe strada General Magheru nr.35. După cum reise din întregul material probator administrat în această cauză, litigiul făcând obiectul dosarului 2686/1997, proprietarii celor două imobile au fost soții Eliseu și Maria Ghenea. Aceștia, doi țărani din comuna sibiană Porumbacu de Jos, după ce au emigrat în Statele Unite, au revenit pe meleagurile natale cu o brumă de avere din care și-au cumpărat cele două case din Sibiu, precum și casa din satul natal", scrie evz.
Este greu de spus dacă în momentul în care i-a spus lui Crin Antonescu "Porumbacu" șeful statului știa despre cazul lui Klaus Iohannis sau această potrivire reprezintă doar o simplă coincidență.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News