Cum e să iubești, sau ce înseamnă să iubești? Ce spui atunci când iubești pe cineva? Cum te apropii de adevăr umflându-ți impulsurile în noaptea pasiunii ce naște monștri ai dragostei? Ce simți atunci când auzi respirația celui care doarme lângă tine?
Emilia Popescu, Mircea Rusu, Gelu Nițu și Mihai Calota va vor răspunde la întrebările despre meandrele iubirii în spectacolul SEX, de Rob de GRAAF, în regia lui Claudiu Goga care va avea premieră luni 2 și marți 3 septembrie, la orele 19.00, la Teatrul Metropolis.Combinație între amintire și dor
"SEX" analizează profund și cu emoție, într-un ritm alert, reacțiile și evoluția a patru personaje: soțul, soția, prietenul casei și partenerul acestuia - două cupluri ale căror probleme ajung să interfereze, urmărindu-i până în cele mai ascunse cute al intimității lor erotice și morale. Se discută, se analizează "eroii sunt niște vorbitori entuziaști" cum însuși autorul declară, mânați de dorință că odată și odată totul să fie din nou bine. "Este o combinație între amintire și dor. Cred că, scufundate în adâncul conștiintei și totuși încă palpabile, se mai păstrează senzațiile unui armonios odinioară: lumina din cameră ta de copil, întunericul de pe coridorul din casă bunicilor, tensiunea plină de așteptare cu care te duceai la școală în diminețile de vară... [...] Certitudinile de altădată oricât de depărtate și de slabe, formează un nucleu de nostalgie. Și chiar dacă știi că trecutul nu se mai întoarce, acest nucleu te păstrează în mișcare. Speri să regăsești cândva armonia pierdută și simțirea că trăire firească" (Rob de Graaf)Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu