Coita, provocare pentru președintele Iohannis: Să ducă până la capăt

Alex Coita
Alex Coita

Analistul politic Alex Coita a lansat o provocare pentru președintele României, Klaus Iohannis, în direct, la tv.

Am observat că definiția domnului Iohannis formulată de domnia sa față de statul de drept este perfectă. Se vede că are oameni foarte buni în spate la Cotroceni, care au reușit să îi transmită excelent ce înseamnă statul de drept. Problema este că între definiția prezentată public și ce s-a întâmplat în realitate nu este absolut nicio legătură. Cei care condamnă justiția cu abuzurile spun tocmai asta, că nu s-a respectat legea, că statul nu a fost îngrădit în lege, că au fost protocoale care au fost extralegale și care au conferit statului atribuții pe care în mod normal într-un stat democratic, din anii 40 încoace, pentru că atunci s-a schimbat puțin optica, declarația universală a drepturilor omului și intrarea în această logică a democrației liberale, în care sper să ne menținem, fiecare instituție își are matca ei.

Îl provoc pe domnul Iohannis să ducă acest raționament până la capăt, pornind de la această definiție perfectă a statului de drept, care se axează pe accesul la justiție a cetățeanului, pe respectarea drepturilor și libertăților individuale, pe restrângerea statului în matca juridică, să ne explice cum face domnia sa legătura între asta și din păcate, abuzurile care au fost comise de cei care trebuiau să facă curat în țara asta și care trebuiau să fie la vârful respectării legii, a spus analistul politic Alex Coita, în emisiunea lui Lili Ruse, la România TV.

Vezi și: Kovesi, revenire în țară. Chirieac: Este o înfrângere pentru România

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel