Col. Valeriu Gheorghiţă, fostul şef al CNCAV, precizări despre reacţiile adverse la vaccinare: Situaţiile punctuale, documentate pentru eliminarea oricăror suspiciuni

Fotografie de la Nataliya Vaitkevich, Pexels
Fotografie de la Nataliya Vaitkevich, Pexels

Colonelul Valeriu Gheorghiţă, cel care a condus Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 în perioada de vârf a pandemiei, a făcut mai multe precizări despre reacţiile adverse la aceste vaccinuri, ca urmare a informaţiilor prezente în spaţiul public în ultimele ore. 

“Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public referitoare la raportul campaniei de vaccinare, în calitate de fost președinte al Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), pentru corecta informare a opiniei publice, transmit următoarele precizări de presă:

CNCAV a manifestat permanent transparenţă și disponibilitate în comunicarea tuturor aspectelor legate de organizarea campaniei de vaccinare, cu atât mai mult a celor care vizau reacţiile adverse raportate pe parcursul procesului de vaccinare, aspecte care se regăsesc menţionate în buletinele de presă remise zilnic, în precizările de presă, în cadrul conferinţelor de presă susţinute săptămânal, ori cu ocazia evenimentelor publice la care am participat. Toate aceste informaţii au fost disponibile public încă de la debutul campaniei de vaccinare, putând fi consultate pe Platforma Naţională de Informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 (www.vaccinare-covid.gov.ro).

De asemenea, toate reacţiile adverse raportate pe platforma ANMDMR (https://covid19.anm.ro) de beneficiarii vaccinării sau profesioniştii în domeniul sănătăţii au fost analizate, centralizate şi transmise către baza de date europeană Eudravigilance, platformă pusă la dispoziţie de Agenţia Europeană a Medicamentului pentru fiecare autoritate naţională.

"Situaţiile punctuale, documentate pentru eliminarea oricăror suspiciuni"



Situaţiile punctuale, cu caracter izolat, au fost riguros documentate medical cu sprijinul personalului de specialitate pentru a se stabili diagnosticul complet şi relaţia de cauzalitate cu vaccinarea împotriva COVID-19. De fiecare dată, au fost formulate, cu celeritate, precizări pentru corecta informare a populaţiei generale, pentru eliminarea oricăror suspiciuni care ar fi putut plana asupra procesului vaccinării, precum şi a beneficiilor şi riscurilor. Această manieră de lucru a fost adoptată pentru toate situaţiile legate de procesul de vaccinare.

Totodată, în toate centrele de vaccinare au fost disponibile chestionarele de triaj medical, formularele de consimţământ informat, inclusiv cele de raportare a reacţiilor adverse, aşa cum reiese din precizarea de presă remisă (https://vaccinare-covid.gov.ro/fisa-de-raportare-a.../).

CNCAV a fost preocupat permanent de menţinerea încrederii şi credibilităţii în rândul populaţiei referitor la derularea întregului proces de vaccinare şi a încurajat de fiecare dată raportarea tuturor reacţiilor adverse, atât de beneficiari, cât şi de profesioniştii din sănătate.

Informaţiile despre reacţiile adverse, "comunicate zilnic"



Datele privind ratele de apariţie a reacţiilor adverse postvaccinale indezirabile (RAPI) pentru fiecare tip de vaccin au fost comunicate zilnic, în buletinele de presă remise, precum şi săptămânal, în cadrul conferinţelor de presă. Ele sunt încă disponibile pe platforma https://vaccinare-covid.gov.ro/comunicate-oficiale/. În raportul de activitate al CNCAV (https://vaccinare-covid.gov.ro/.../ROVACCINARE-Final-de...), pentru perioada analizată, RAPI sunt prezentate astfel: - Cazuri (persoane) care au raportat RAPI cu manifestări locale (n=2149) și generale (n=17567), respectiv totalul acestor cazuri (n=19716).

- Suplimentar, în același raport este prezentată analiza tipurilor de manifestări de reacții adverse care au fost raportate. Așa cum este menționat și în raportul de activitate, o persoană putea prezenta una sau mai multe tipuri de manifestări pe diferite aparate și sisteme, de aici reieșind un număr mai mare de manifestări (n=41486). Confuzia creată în spațiul public a fost generată de diferența firească dintre numărul de persoane care au raportat RAPI, respectiv 19716 cazuri și totalul tipurilor de reacții raportate de acestea, mult mai mare, respectiv 41486, având în vedere că o persoană putea prezenta mai multe manifestări de reacții adverse. Spre exemplificare, o persoană putea prezenta durere locală, tumefacție locală, roșeață la locul de administrare, febră, durere de cap. Astfel, aceeași persoană raporta toate aceste reacții adverse care, în mod evident, au fost incluse în analiza tipurilor de reacții adverse post-vaccinale.

Vom aduce întotdeauna în atenţia opiniei publice întreaga activitate derulată de CNCAV pentru ca procesul de vaccinare să se desfăşoare organizat şi unitar la nivel naţional, în condiţii de maximă siguranţă şi accesibilitate cât mai ridicată pentru toţi cei care şi-au dorit să beneficieze de vaccinarea împotriva COVID-19. Raportul de activitate al CNCAV dovedeşte efortul depus de întreaga echipă, alături de profesioniştii din domeniul sănătăţii, precum şi de reprezentanţii autorităţilor centrale şi locale implicate în organizarea campaniei de vaccinare.”, a transmis col. Valeriu Gheorghiţă, conform unui comunicat publicat pe pagina de Facebook Ro Vaccinare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel