Colaborare pe scena politică. Anunțul făcut de un președinte de partid

Președintele PRU, Bogdan Diaconu, a anunțat că a încheiat un protocol cu partid naționalist din Italia, Forza Nuova.

Alegeri prezidentiale 2024

"Președintele Partidului România Unită, Bogdan Diaconu, a semnat astăzi împreună cu Roberto Fiore, liderul partidului naționalist italian Forza Nuova, un protocol de colaborare între cele două partide pentru apărarea valorilor creștine ale Europei, pentru a respinge venirea imigranților musulmani și ofensiva islamului în Europa. Cu această ocazie, Roberto Fiore, a transmis un mesaj public de susținere al candidatului PRU la Primăria Capitalei românilor, Bogdan Diaconu, pe motiv că doar acesta se opune construcției moscheii de la București și imigranților musulmani, luând apărarea valorilor creștine. Roberto Fiore a declarat în conferința de presă că în urmă cu trei săptămâni Muftiul din Damasc i-a spus personal că moscheile construite cu banii Turciei și Arabiei Saudite pe teritoriul Europei sunt bombe cu ceas pentru că scopul lor este radicalizarea tinerilor musulmani pentru a deveni teroriști", precizează PRU într-un comunicat de presă. 

(w670)

Iată protocolul semnat:

"Protocolul de prietenie, cooperare și parteneriat

între partidul politic ”FORZA NUOVA”

și ”PARTIDUL ROMÂNIA UNITĂ” (PRU)

1. Partidul politic "FORZA NUOVA", reprezentat de Roberto Fiore și ”PARTIDUL ROMÂNIA UNITĂ” (PRU) reprezentat de președintele PRU Bogdan Diaconu încheie prezentul protocol de prietenie, cooperare și parteneriat.

2. Partidul "FORZA NUOVA" recunoaște PARTIDUL ROMÂNIA UNITĂ (PRU) drept un reprezentant important al politicii și societății românești.  PARTIDUL ROMÂNIA UNITĂ (PRU) recunoaște partidul ”FORZA NUOVA” drept un reprezentant important al politicii și societății italiene.

3.Partidul  "FORZA NUOVA" va susține (cu referire la programul său) eforturile politice ale PARTIDULUI ROMÂNIA UNITĂ (PRU) în lupta sa pentru o Românie sigură, protejată, stabilă, suverană, prosperă economic și echitabilă din punct de vedere social, bazată pe valorile creștine tradiționale românești.

4. PARTIDULUI ROMÂNIA UNITĂ (PRU) va susține (cu referire la programul său) eforturile politice ale partidului ”FORZA NUOVA” în lupta sa pentru o ITALIE sigură, protejată, stabilă, suverană, prosperă economic și echitabilă din punct de vedere social, bazată pe valorile creștine tradiționale italiene.

5. Partidele vor promova dezvoltarea de relații și cooperare între Parlamentele și parlamentarii din cele două țări.

6. Partidele vor coopera din toate puterile în combaterea criminalității, în special a terorismului organizat în toate formele și manifestările sale.

7. Partidele vor coopera în problema reglementării fluxurilor migraționiste, inclusiv a măsurilor de prevenire și de combatere a migrării ilegale.

8. Partidele vor acorda o atenție specială dezvoltării unei cooperări reciproc avantajoase în domeniile economiei, culturii, artei, media, turismului, sportului și sănătății.

9. Partidele vor contribui la întărirea și creșterea schimburilor creative și a interacțiunii dintre comunitățile și organizațiile italiene și românești. Ele vor putea face schimb de experiență prin intermediul delegațiilor, a personalităților culturale și profesionale de la nivel național și local. 

10. Pentru implementarea prevederilor acestui Protocol, ambele partide își vor desemna reprezentanți pentru a forma Grupul de Cooperare Mutuală (GCM).

11. GCM va fi format din reprezentanți delegați de ambele partide, având deplina autoritate să ia decizii aplicabile privind metodele și care să-și asume sfera de acțiune a colaborării. Întâlnirile acestui Grup vor avea loc cel puțin o dată pe an. 

12. Toate aspectele colaborării care nu sunt incluse în acest Protocol vor fi agreate în spiritul principiilor care reies din acest Protocol de către Grupul menționat sau, în cazuri excepționale, de către președinții celor două partide. Grupul completează acest Protocol cu anexe care devin parte integrantă a sa numai prin consensul tuturor membrilor săi". 

15. Orice dispută privind interpretarea sau aplicarea prevederilor acestui Protocol vor fi rezolvate prin consultări în cadrul GCM. 

16. Prezentul Protocol este valabil pe o perioadă de 8 ani. Acesta va fi reînnoit automat pentru o perioadă de 8 ani cu excepția cazului în care unul dintre partide notifică celălalt partid asupra intenției sale de a pune capăt Protocolului, lucru care se realizează printr-o notă scrisă nu mai târziu de 6 luni înainte de următoarea perioadă de 8 ani.

Bogdan DIACONU                                                                Roberto FIORE"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel