Colaps financiar? Florin Cîțu: Sunt multe scenarii la care lucrăm. Ce se întâmplă cu pensiile

Criza provocată de epidemia de coronavirus aduce concedieri și o nouă politică fiscală pentru a susține economia, după cum arată Florin Cîțu, care a făcut mai multe precizări, miercuri, despre ceea ce va urma.

Florin Cîțu, ministrul Finanțelor Publice, a răspuns unor întrebări la Realitatea, legate de îngrijorările ce au apărut în spațiul public odată cu decretarea stării de urgență pe fondul epidemiei de coronavirus în România:

- Ce măsuri vor fi luate pentru pentru firmele care dau afară angajați?

”Sper să nu ajungem la un număr foarte mare de concedieri. Avem pachete care susțin companiile să își continue activitatea: linii de credit, de capital de lucru. Pe cealaltă parte, Ministerul Muncii a lucrat și va veni cu soluții în ceea ce privește șomajul tehnic, vor fi măsuri care să ajute atât angajatorul, cât și angajații să treacă peste această perioadă”, a spus Florin Cîțu, miercuri, la Realitatea Plus.

- Câți bani vor primi acele persoane care vor fi date în șomaj tehnic?

”Detalii vom da mai târziu, după ședința de Guvern. Există o mare diferență, și în 2009 și în 2010 s-au folosit aceste instrumente, doar că de data aceasta mai mult din cost va fi suportat de stat. De aceea este foarte important ca acele companii care nu au probleme și nu au fost afectate de această criză să-și plătească la timp impozitele, să transferăm la buget din acele părți ale economiei care încă funcționează către părțile din economie care au nevoie în acest moment”, a mai spus ministrul.

- O anumită perioadă vor fi închise restaurantele, barurile și alte unități care sunt parte a industriei turismului. Ce se va întâmpla cu ele?

”Am două mesaje: în primul rând, toți ar trebui să consumăm de la aceste restaurante, chiar dacă nu mergem în locații, putem să folosim facilitățile de livrare, să ajutăm aceste restaurante să nu se închidă. În al doilea rând, am anunțat pentru IMM-uri, instrumente de linii de lucru care vin cu garanție de la stat, ca aceste companii să aibă finanțare o perioadă și să poată menține angajații, să poată să cumpere materie primă și să producă. Asta depinde și de noi, să consumăm în continuare, să nu ne retragem, ca să le putem ține în viață”, a precizat Cîțu.

- Ne așteaptă un colaps financiar? Ce se întâmplă cu pensiile?

”Sunt foarte multe scenarii cu care lucrăm și eu mă concentrez să avem finanțare pentru oricât de mult va fi nevoie, pentru că nu știm cât va dura această perioadă, dar mă asigur că avem bani pentru pensii, salarii, ajutoare de stat, să existe lichiditate în sistem, rambursăm TVA-ul. Lecția importantă din 2009 a fost că trebuie să menținem sistemul finanțat și lichid. În ceea ce privește plata pensiilor, salariilor și a ajutoarelor sociale, dar și tot ce vine de la stat, vă garantez că nu vor exista probleme și vor fi plătite la timp. Nu vrem noi să fim o frână și vom face plățile la timp. Ne-am pregătit la Ministerul Finanțelor cu echipe care să se asigure că sistemul de plăți funcționează fără oprire”, a mai declarat ministrul Finanțelor, Florin Cîțu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel