Florian Coldea a fost audiat, joi, la SIIJ, în dosarul Laurei Codruța Kovesi, cu privire la aducerea în țară a lui Nicolae Popa. La ieșirea de la audieri, fostul șef operativ al SRI a susținut o serie de declarații pe care Bogdan Chirieac le-a analizat în cadrul unei intervenții telefonice la România TV.
Serviciul Român de Informaţii a fost implicat în operaţiunea de identificare, localizare şi aducere în ţară a omului de afaceri Nicolae Popa, operaţiunea fiind una de succes, a afirmat, joi, Florian Coldea, fost prim-adjunct al directorului SRI, care a fost audiat la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie timp de trei ore.
Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat declarațiile acestuia.
Sunt declarații standard în acest moment. SRI a fost formidabil că a făcut protocoale și că a legat hoții. În legătură cu aducerea lui Nicolae Popa, noi ne-am implicat, după cum a spus, în depistare, căutare și aducere. Referitor la aducere înseamnă că au trimis cei doi ofițeri SRI să îl însoțească de la Jakarta la București. Declarațiile au fost perfect neutre. Mai departe, dacă domnul Coldea s-ar hotărî să vorbească, am vedea toată fața hâdă, înspăimântătoare a epocii Băsescu. Domnul general Coldea este un om antrenat, este un om călit în lupte și mă îndoiesc că va vorbi, a spus analistul politic Bogdan Chirieac, prezent prin legătură telefonică, în cadrul jurnalului de știri, de la România TV.
Referitor la cum privește declarația în care Coldea vorbește despre Laura Codruța Kovesi, Chirieac susține că este o declarație standard și, dacă ar fi spus că ar fi avut cunoștință despre faptele penale ale lui Kovesi, s-ar fi autoacuzat.
Dacă ar fi avut cunoștință despre fapte penale în cazul doamnei Kovesi, păi în momentul acesta se autoacuza. Dacă ar fi știut despre faptele penale făcute de doamna Kovesi, trebuia imediat să le sesizeze organelor competente. De aceea, a spus că nu știe nimic, nu are informație și că totul a fost perfect legal. Nu e o anchetă ușoară, a adăugat analistul politic.
Chirieac a continuat: Un lucru este foarte clar. Ghiță a plătit avionul. Că este ignorat și de ÎCCJ, care a ridicat măsurile preventive... Acest fapt nu poate fi eludat. Sebastian Ghiță, persoană privată, care mai avea și dosar penal, a plătit avionul cu care a fost adus Nicolae Popa în beneficiul de imagine a fostului procuror general al României.
Vezi și: Florian Coldea, după audierea la SIIJ, scurtă observație despre Laura Codruța Kovesi
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News