Nicolae Ciucă, președintele Senatului României, a fost întrebat despre audierea lui Florian Coldea la DNA.
Nicolae Ciucă, președintele PNL și președintele Senatului României, a fost invitat, joi seara, la Euronews România, unde a fost întrebat despre cazul Florian Coldea la Direcția Națională Anticorupție.
„Nu știu despre ce este vorba“, a zis inițial Nicolae Ciucă.
„Cine conduce România“, a întrebat realizatorul emisiunii.
„Oamenii îndrituiți prin lege, prin responsabilitate și prin funcțiile pe care le ocupă în instituții“, a răpuns Nicolae Ciucă.
„Nu comentez, nici nu știu cine este omul acela (n.r. denunțătorul)“, a mai zis președintele Senatului.
Întrebat dacă există imixtiuni în justiție, Nicolae Ciucă a precizat că are „foarte mare încredere în justiția din România“.
CITEȘTE ȘI - Ciolacu, prima reacție despre cazul Coldea la DNA / video
Reamintim că Florian Coldea, fostul prim-adjunct al Serviciului Român de Informații (SRI), a ajuns astăzi, 23 mai 2024, în jurul prânzului, la Direcția Națională Anticorupție, pentru a fi audiat într-un dosar în care se fac cercetări pentru presupuse acuzaţii de mită şi trafic de influenţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News