Colecția Regelui Mihai de diapozitive, digatilizată și inclusă în Arhiva Regală

Instagram - Familia Regală a României
Instagram - Familia Regală a României

Colecția de diapozitive a Regelui Mihai și a Reginei Ana va fi digitalizată.

O colecție impresionantă de diapozitive urmează să fie digitalizată. Diapozitivele au fost create de Regina Ana și Regele Mihai între anii 1960 și 2000. 

„De curând, o frumoasă inițiativă a Fundației Colecția Familiei Regale a României (FCFR) a început să prindă contur. Artistul fotograf Daniel Angelescu a primit de la Custodele Coroanei accesul la arhiva de peste 22,000 de diapozitive realizate de Regele Mihai și de Regina Ana de-a lungul a mai bine de patru decenii, din anii 1960 până în anii 2000.

Diapozitivele vor fi digitalizate și vor constitui un capitol aparte din Arhiva Regală de la Săvârșin, folosită de ACMS (Asociația Casa Majestății Sale) și de FCFR, într-o strânsă colaborare. Cea mai mare parte a diapozitivelor ilustrează momente de familie, iar multe dintre ele sunt realizate cu ocazia întâlnirilor anuale ale colecționarilor de mașini militare și Jeep-uri, în diverse țări din Europa, mai ales în Franța, Italia și Elveția. Prin ineditul lor și prin mărturia pe care o aduc despre exilul suveranului, noile imagini electronice din Arhiva Regală sunt valoroase și vor fi folosite pentru proiecte culturale, jurnalistice sau istorice, în viitor”, scrie pe contul de Instagram a Familiei Regale a României. 

Comemorarea Reginei Ana

Familia Regală a comemorat pe 1 august cinci ani de la moartea Reginei Ana a României, Liturghia cu Recviem fiind oficiată la biserica catolică din Săvârşin de către părintele paroh Petru Muţiu. Potrivit datelor postate pe pagina de Facebook Familia Regală a României, la Liturghia cu Recviem au luat parte Custodele Coroanei, Margareta, şi principele Radu.

De asemenea, au fost prezenţi primarul comunei, Ioan Vodicean, şi credincioşi catolici din diverse localităţi din Banat. Regina Ana a încetat din viaţă la data de 1 august 2016. Funeraliile au avut loc pe 13 august, aceasta fiind înmormântată în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş.

Ana de Bourbon-Parma s-a născut la 18 septembrie 1923, la Paris şi a fost fiica principelui René de Bourbon-Parma şi a principesei Margareta a Danemarcei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel