Colegiul Medicilor, mesaj de Ziua Mondială a Sănătății: Este pentru prima dată când medicii sunt numiți torționari și asasini, huiduiți și acuzați

foto: Pixabay
foto: Pixabay

Ziua Mondială a Sănătății este ziua în care le mulțumim cadrelor medicale pentru că îngrijesc și salvează viețile omenești, moment în care societatea își arată aprecierea pentru eforturile lor, transmite Colegiul Medicilor din România.

„Iată că este al doilea an consecutiv în care marcăm Ziua Mondială a Sănătății într-un context care ne pune la grea încercare pe noi toți deopotrivă: pandemia de COVID-19. Și este, poate, pentru prima dată când medicii sunt numiți și priviți de o parte dintre români drept torționari și asasini, când medicii sunt huiduiți și acuzați că au uitat principiul călăuzitor «Primum non nocere». Medicii sunt nevoiți să asculte aceste acuzații deși, de peste un an de zile, au luptat pentru fiecare pacient, iar mulți dintre ei au ajuns în pragul burnout-ului”, se arată într-un comunicat.

„Din păcate, diviziunile afectează chiar și corpul medical. Constatăm cu tristețe că există medici care aleg să ignore medicina bazată pe dovezi. Acestora le amintim că ghidurile și protocoalele au în spate cercetări și analize riguroase și că direcțiile prevăzute de acestea s-au dovedit, din informațiile existente la acest moment, a fi cele mai eficiente pentru pacienți. Și pentru aceștia lansăm un nou apel la responsabilitate”, mai transmite instituția.

„Suntem pentru dialog, dar pentru un dialog științific”

„Cu toții, medici și pacienți deopotrivă, am obosit. Dar trebuie să continuăm cu toții lupta, pentru a putea depăși această perioadă dificilă și pentru speranța că anul viitor Ziua Mondială a Sănătății nu va mai sta sub semnul COVID-19. Societatea trebuie să respecte în continuare măsurile de protecție, să se prezinte la spital atunci când situația o impune și să aibă încredere în cadrele medicale și în actul medical”, a declarat prof. dr. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România.

„La rândul lor, medicii trebuie să depună toate eforturile pentru a îngriji pacienții cu responsabilitate, respectând ghidurile și protocoalele în vigoare, ce au în spate știința. Gândurile noastre se îndreaptă astăzi și către cadrele medicale care au părăsit această lume în acest an. Fiecare dintre voi veți rămâne în sufletele noastre”, se mai arată în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel