Una din cele mai prestigioase unităţi de învăţământ din Alba, Colegiul Naţional Militar 'Mihai Viteazul' Alba Iulia, aniversează vineri 100 de ani de la înfiinţare, prilej cu care va avea loc un ceremonial militar, care va include, dacă vremea o va permite, şi un survol la verticală cu aeronave aparţinând Forţelor Aeriene Române, o formaţie de MIG-21 Lancer şi o formaţie de elicoptere IAR-330 Puma Socat, aparţinând Bazei 71 Aeriană Câmpia Turzii.
Publicitate
'Colegiul Naţional Militar 'Mihai Viteazul' din Alba Iulia organizează vineri, 1 noiembrie, un ceremonial militar cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de la înfiinţarea colegiului militar. Ceremonia se va desfăşura pe esplanada din faţa instituţiei începând cu ora 10,00 şi va debuta cu prezentarea raportului reprezentantului eşalonului superior şi intonarea Imnului Naţional al României. Va urma apoi ceremonia de decorare a Drapelului de luptă al Colegiului Naţional Militar 'Mihai Viteazul' şi va fi dezvelită o placă aniversară de pe faţada colegiului', se menţionează într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.
Potrivit sursei citate, în cadrul ceremoniei va avea loc şi un scurt moment în care vor fi premiaţi cei mai buni elevi la învăţătură şi elevii olimpici, după care va urma defilarea personalului colegiului şi a subunităţilor de elevi. 'În cazul în care vremea va permite, va avea loc un survol la verticală cu aeronave aparţinând Forţelor Aeriene Române, o formaţie de MIG-21 Lancer şi o formaţie de elicoptere IAR-330 Puma Socat, aparţinând Bazei 71 Aeriană Câmpia Turzii', mai arată comunicatul Colegiului Naţional Militar 'Mihai Viteazul'. Invitaţi speciali care vor participa vineri la aceste activităţi, inclusiv foşti absolvenţi ai colegiului care sunt în prezent generali în Armata României, vor semna în primele file ale 'Cărţii de Onoare Jubiliară', special destinată Centenarului.
'Am rezervat primele file invitaţilor care vor participa vineri, 1 noiembrie, la activităţile prilejuite de sărbătorirea Centenarului colegiului şi foştilor absolvenţi ai colegiului care sunt astăzi generali în Armata României. Vor semna în această carte şi cadre militare şi dascăli ai liceului. După ce va fi completată, cartea de onoare va fi păstrată ca un document foarte important', a declarat comandantul colegiului, colonel Marcel Domşa.
'Cartea de Onoare Jubiliară - 100 de semnături' este special destinată Centenarului Colegiului militar şi are 100 de file. În această carte vor semna 100 de persoane care şi-au pus amprenta asupra activităţii colegiului militar. Cartea de onoare a fost deschisă de comandantul colegiului, colonel Marcel Domşa. Deţinător al titlului de 'Şcoală europeană' în 2006, 2012, 2015 şi 2018, Colegiul Naţional Militar 'Mihai Viteazul' funcţionează în Alba Iulia din anul 1975, iar anterior la Tîrgu Mureş şi Timişoara.
'Din documentele care se păstrează, rezultă ca generalul de corp de armată Arthur Văitoianu, prin raportul său din 17 august 1919, solicita înfiinţarea a trei licee militare în localităţile: Timişoara, Sibiu, Chişinău. Era o datorie de onoare pe care o avea ţara pentru instruirea şi educarea tineretului din Banat, Transilvania şi Basarabia, la nivelul învăţământului din vechile provincii ale României. Prin Înaltul Decret Regal nr. 3613 din 23 septembrie 1919, dat la Castelul Peleş de Regele Ferdinand I, se aproba înfiinţarea liceelor militare din Târgu-Mureş şi Chişinău, începând cu anul 1919. Propunerea mr. Nădejde a influenţat schimbul între Sibiu şi Târgu-Mureş ca locaţie pentru unul dintre cele trei licee propuse regelui spre aprobare', se arată în istoricul postat pe site-ul Colegiului din Alba Iulia.
În martie 1920, instituţia a primit denumirea Liceul Militar 'Mihai Viteazul'. La 1 septembrie 1940, în urma Dictatului de la Viena, liceul este strămutat temporar în garnizoana Timişoara. După şapte ani de activitate în Timişoara, în 8 august 1947, din motive politice, liceul îşi încetează activitatea împreună cu celelalte licee militare din ţară. În 1 iunie 1975, instituţia şi-a reluat activitatea în garnizoana Alba Iulia, sub denumirea de Liceul Militar 'Mihai Viteazul'. În 1 noiembrie 1999, cu prilejul aniversării a 80 de ani de la înfiinţare, instituţia a primit denumirea de Colegiul Militar Liceal 'Mihai Viteazul'. În 10 aprilie 2014, Colegiul Militar Liceal 'Mihai Viteazul' a obţinut titlul de 'Colegiu Naţional', schimbându-şi denumirea în Colegiul Naţional Militar 'Mihai Viteazul', informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu