Coliziunea mortală a unui distrugător american de rachete ghidate cu un petrolier lângă Singapore în 2017 a fost provocată de o "întoarcere bruscă" făcută de nava de război în calea vasului comercial, potrivit unui raport difuzat joi de guvernul din Singapore şi citat de Reuters.
Coliziunea de pe 21 august, care a ucis 10 marinari şi a fost unul dintre câteva incidente în regiunea Asia-Pacific implicând nave de război americane, a ridicat întrebări despre cum se face instrucţie în cadrul marinei şi a condus la destituirea unui număr de ofiţeri.
"Coliziunea dintre USS John S McCain (JSM) şi Alnic MC (AM) în timp ce tranzitau prin Strâmtoarea Singapore a avut loc din cauza unei întoarceri bruşte spre Port efectuate de JSM, îndreptându-se în calea AM", se arată în raport.
Întoarcerea bruscă s-a datorat "unei serii de greşeli" afectând controlul navei John S. McCain, potrivit raportului Biroului de Investigaţie a Siguranţei în Transporturi.
Agenţia este braţul de investigaţie pentru accidente maritime şi aeriene al guvernului din Singapore. Ea a declarat că raportul său "nu ar trebui folosit pentru a da vina sau determina răspunderea".
Alt accident
Nava soră a lui John S McCain, distrugătorul cu rachete ghidate USS Fitzgerald, aproape s-a scufundat în largul coastei Japoniei în iunie anul trecut după o coliziune cu o navă container filipineză. Corpurile a şapte marinari americani au fost recuperate după incident.
US Navy a anunţat ulterior o serie de reforme ale sistemului menite să restabilească abilităţile de bază specifice şi vigilenţa pe mare după ce o revizuire a coliziunilor navale mortale în Asia-Pacific a arătat că marinarii erau sub-instruiţi şi epuizaţi, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu