Muzeul Național al Literaturii Române, Uniunea Scriitorilor din România și Filiala Bucureşti – Critică. Eseistică şi Istorie Literară desfășoară sâmbătă, 31 martie 2018, între orele 10.00 – 15.30, Colocviul anual de Critică al Filialei la sediul MNLR din Str. Nicolae Creţulescu nr. 8.
Comunicările prezentate de către participanți – universitari, critici şi istorici literari reputați, prozatori cu experiență sau aflați în plină afirmare – vor aborda „Teme, strategii, tehnici în proza românească de după 1990". Manifestare de nivel academic, ajunsă acum la a VIII-a ediție, Colocviul de Critică este orientat către problemele actuale ale fenomenului literar contemporan, ale teoriei şi comentariului acestuia, profilându-se ca unul dintre forumurile ce acordă importanță tuturor formelor şi tendințelor din scrisul artistic, precum şi modalităților de decodare a acestora, în consonanță cu paradigmele științifice contemporane.
Primele ediţii şi-au găsit reflectarea în volumul Actele Colocviilor de Critică ale Filialei Bucureşti – Critică, Eseistică şi Istorie Literară a Uniunii Scriitorilor din România, Ediţiile I-VI, 2011-2016, apărut în 2016 la Editura Muzeul Naţional al Literaturii Române.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News