Între 27 şi 29 aprilie 2018, la sediul Fundației Naționale pentru Știință şi Artă (FNSA) din București (str. Dem I. Dobrescu, nr.11) şi la sediile Muzeului Național al Literaturii Române din Bucureşti (Calea Griviței , nr. 64-66 și Str. Nicolae Crețulescu nr. 8) va avea loc ediția a XII-a a Colocviului Național al Tinerilor Critici Literari „G. Călinescu”.
Evenimentul este organizat de Muzeul Național al Literaturii Române din București, FNSA (Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă) şi Institutul de Istorie și Teorie Literară „G.Călinescu”. Pe 27 aprilie 2018, de la ora 17.00, şi pe 28 aprilie 2018, de la orele 10.00 şi 17.00, va fi dezbătută tema acestei ediţii a Colocviului – „1918-2018. Literatura română, între spiritul identitar și post-umanism”. Pe 29 aprilie 2018, de la ora 11.00, va avea loc dezbaterea „Literatura și mass-media”, se anunță într-un comunicat MNLR.
Invitaţi: Bianca Burţa-Cernat, Paul Cernat, Teodora Dumitru, Mihai Iovănel, Cristina Balinte, Oana Soare, Vasile Mihalache, Alexandru Matei (Bucureşti), Bogdan Creţu, Şerban Axinte, Andreea Mironescu, Doris Mironescu (Iaşi), Andrei Terian (Sibiu), Andreea Coroian-Goldiș, Alex Goldiş, Cosmin Borza, Claudiu Turcuș, Emanuel Modoc, Adriana Stan, Alex Ciorogar (Cluj-Napoca), Lia Faur (Arad), Adrian Jicu (Bacău), Mihai Ene (Craiova), Daniel Clinci (Constanţa). Invitaţii speciali ai colocviului sunt acad. Mircea Martin, prof. univ. dr. Silviu Angelescu, prof. univ. dr. Ion Simuț, prof. univ. dr. Nicolae Mecu, prof. univ. dr. Lucian Chișu și conf.univ.dr. Carmen Mușat.
Evenimentul este coordonat de conf.univ.dr. Ioan Cristescu și scriitorul Dan Mircea Cipariu. Inițiatorul colocviului și spiritus rector este acad. Eugen Simion.
Program
Vineri, 27 aprilie 2018, ora 17.00, sediul FNSA (Str. Dem I. Dobrescu nr. 11)
Dezbaterea: „1918-2018. Literatura română, între spiritul identitar și post-umanism”
Ora 19.00 – 19.30, Prezentare Dicţionarul General al Literaturii Române (DGLR)
Moderator: Paul Cernat
Sâmbătă, 28 aprilie 2018, orele 10.00-13.00 şi 17.00-19.30, sediul Muzeului Naţional al Literaturii Române din București (Calea Griviței, nr.64-66 – Sala Ion Băieșu)
Dezbaterea: „1918-2018. Literatura română, între spiritul identitar și post-umanism”
Moderatori: Bogdan Creţu şi Andrei Terian
Duminică, 29 aprilie 2018, ora 11.00, sediul Muzeului Național al Literaturii Române din București (Str. Nicolae Crețulescu nr. 8)
Dezbaterea: „Literatura și mass-media”
Moderator: Bianca Burța-Cernat
Parteneri: Asociaţia Euro CulturArt, Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România (APLER) şi Opera Scrisă.ro. Partenerii media ai evenimentului: Radio România Cultural, Observator cultural, AgentiadeCarte.ro şi revista „Caiete critice”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu