Comandanți de poliție din Turcia, condamnați pe viață pentru uciderea unui jurnalist

Pixabay
Pixabay

Doi foști comandanți de poliție din Turcia au fost condamnați la închisoare pe viață, după ce au ucis un jurnalist armean. 

Publicitate

O instanţă din Istanbul i-a condamnat vineri la închisoare pe viaţă pe foştii comandanţi de poliţie Ramazan Akyurek şi Ali Fuat Yilmazer, pentru uciderea cu intenţie a jurnalistului de etnie armeană Hrant Dink, transmite Agerpres. În dosarul crimei din 2007 au fost condamnaţi şi mai mulţi jandarmi.

Conform agenţiei Anadolu, preluată de dpa, la sentinţele celor doi foşti poliţişti se adaugă câte şapte ani pentru fals şi distrugerea de documente oficiale. Condamnările pe viaţă agravate exclud posibilitatea eliberării condiţionate şi sunt cele mai grele din codul penal după abolirea pedepsei cu moartea în Turcia, în 2002.

Pedepse grele pentru vinovați


Susţinătorii cauzei lui Dink afirmă însă că procesul, care s-a încheiat cu condamnări la cel puţin 25 de ani închisoare pentru şase inculpaţi, toţi judecaţi în stare de arest, nu elucidează însă împrejurările crimei, iar cei care au organizat uciderea jurnalistului sunt încă liberi.

Tribunalul a constatat că în cazul faptelor de care erau acuzaţi alţi doi inculpaţi a intervenit prescripţia.

Dink era redactor-şef al săptămânalului bilingv în turcă şi armeană Agos, publicat la Istanbul din 1996. El a fost împuşcat mortal în faţa sediului publicaţiei în 19 ianuarie 2007, la vârsta de 53 de ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel