Potrivit unor surse oficiale ale SUA, Abu Yahya al-Libi, comandantul al-Qaeda ar fi fost ucis, luni, de o dronă americană într-un atac care a avut loc în nord-vestul Pakistanului. Șeful al-Qaeda s-a aflat printre cele 15 vitime ale atacului, toți suspecți de a fi membri militanți ai rețelei teroriste. Acesta este al doilea lider al-Qaeda ucis în ultima săptămână, după Sakhr al-Taifi care și-a pierdut viața în Afganistan, în timpul unui raid NATO.
Uciderea lui Abu Yahya al-Libi nu a fost, însă, confirmată de surse din Pakistan, raportează BBC.
Conform reprezentanților americani, teroristul a jucat un rol crucial în gândirea planurilor Al-Qaeda împotriva vestului și experitza lui va fi de neînlocuit pentru rețeaua teroristă.
Washingtonul consideră că Libi a ajuns numărul doi în ierarhia rețelei, în subordinea lui Ayman al-Zawahiri.
În ultimele două săptămâni au avut loc opt atacuri cu drone în Pakistan, cel care l-a ucis pe Libi fiind cel mai recent dintre ele. Pe termen mai lung, numărul acestor atacuri început să crească din 2008, când Barack Obama a fost ales președintele SUA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu