Amenințarea nucleară se concretizează pe zi ce trece, iar comandatul șef al armatei ucrainene a emis un avertisment cât se poate de serios.
Publicitate
Ameninţarea reprezentată de utilizarea de către Rusia a unor arme nucleare tactice nu poate fi ignorată şi o astfel de lovitură ar putea declanşa un război nuclear limitat, a declarat miercuri comandantul şef al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, relatează Reuters și Agerpres.
"Există o ameninţare directă a utilizării, în anumite circumstanţe, a armelor nucleare tactice de către forţele armate ruse", a afirmat generalul Zalujnîi, şeful Statului Major al armatei ucrainene, într-un articol publicat de agenţia naţională de presă Ukrinform.
"Este, de asemenea, imposibil să excludem complet posibilitatea implicării directe a celor mai importante ţări la nivel mondial într-un conflict nuclear 'limitat', în care perspectiva unui al treilea război mondial este deja direct vizibilă", a mai spus Zalujnîi, în articolul redactat împreună cu deputatul ucrainean Mihail Zabrodski.
Totodată, comandantul şef al armatei ucrainene a revendicat miercuri responsabilitatea pentru o serie de atacuri împotriva bazelor aeriene ruseşti din peninsula anexată Crimeea, între care unul care a provocat în luna august daune semnificative la aerodromul militar din Saki, în vestul peninsulei. Generalul Zalujnîi a mai spus că loviturile au fost lansate cu ajutorul rachetelor, fără a oferi alte detalii.
Referindu-se la răspunsul Ucrainei la aşa-numita strategie a Moscovei de a "distanţa" războiul de cetăţenii ruşi, Valeri Zalujnîi şi Mihail Zabrodski se referă în articol la "eforturile de succes ale forţelor armate ucrainene de a transfera fizic ostilităţile către ... Crimeea".
"Ne referim la o serie de lovituri reuşite cu rachete împotriva bazelor aeriene ale inamicului din Crimeea, în primul rând împotriva aerodromului militar din Saki", se precizează în articol. O notă de subsol menţionează că atacul de la Saki a fost o "combinaţie de lovituri" care au avut loc pe 9 august şi care au scos "din acţiune" zece avioane de război ruseşti.
În cazul unei avarii la Centrala Nucleară Zaporojie ocupată de invadatorii ruși, contaminarea radioactivă va afecta mai întâi partea de sud a Ucrainei, inclusiv Crimeea, apoi se va muta pe teritoriul Turciei, Greciei, Bulgariei, Republicii Moldova și României, informează agenția meteo oficială din Ucraina (Ukr Hydromet Center). Studiul a fost publicat de Ukrainska Pravda și citat de publicația bulgară 24Chasa.
Reamintim că Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a afirmat la finalul controlului la Zaporojie că rămâne „grav îngrijorată” de situația de la centrala nucleară Zaporojie (NPP) din Ucraina și spune că există o „nevoie urgentă” de măsuri pentru a preveni un accident nuclear, și anume stabilirea unei zone de siguranță și protecție nucleară în jurul sitului ocupat de Rusia.
„Rezultatul modelării emisiei condiționate a centralei nucleare începând cu ora 17:33 (Kiev) pe 04.09.2022 și cu o durată de 15 ore arată că masele de aer din 4 septembrie pot transporta emisiile centralei nucleare spre sud peste teritoriul regiunilor Zaporojia și Herson și întregul teritoriu al Crimeii ocupate temporar”, se arată în publicație. Citește articolul integral AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu