Comasare alegeri. Nicolae Ciucă: Intenția de comasare a apărut anul trecut / Care sunt argumentele

Sursa foto: https://www.freepik.com/, @atlascompany
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @atlascompany

Nicolae Ciucă, președinte al Senatului României și președinte al Partidului Național Liberal, a fost prezent în studioul Antena3 CNN unde a vorbit despre comasarea alegerilor. 

Nicolae Ciucă a vorbit despre comasarea alegerilor, un subiect despre care se tot vorbește în ultima perioadă. Potrivit acestuia, discuția a apărut încă de anul trecut, dar până în momentul de față nu a fost luată o decizie în acest sens. 

„Există o discuție, care ar veni dinspre PNL către coaliție, să comasați alegerile locale cu cele europarlamentare. V-ați înțeles cu privire la acest lucru? Dacă aceasta este decizia, care este justificarea pentru comasare?”, a întrebat Mihai Gâdea.

„Intenția de comasare a apărut anul trecut și noi am vorbit despre comasare atunci luând în calcul tocmai această succesiune de etape electorale, patru, chiar cinci cu al doilea tur la prezidențiale.

Practic, tot ceea ce înseamnă timpul din mai, când începe campania, până în decembrie, când se finalizează ultimul tur al alegerilor parlamentare, toată lumea este ocupată și focalizată pe desfășurarea alegerilor.

Între timp este nevoie și de guvernare și de coerența anului școlar. Ne uităm chiar și la cheltuieli pentru că, trebuie să spunem, la nivelul Ministerului de Interne au fost alocate 4 miliarde de lei pentru pregătirea și desfășurarea alegerilor, dincolo de celelalte sume care sunt alocate la celelalte instituții.

Atunci, dacă s-ar putea identifica o soluție prin care să micșorăm acest număr al chemării la urne a cetățenilor, ar fi cât se poate de potrivit.

Noi atunci am discutat despre posibilitatea de comasare care să respecte și prevederile constituționale, și anume, alegerile locale cu primul tur de la prezidențiale. Între timp a apărut și această nouă propunere, nu este de la Partidul Național Liberal, și aceasta poate să fie o soluție.", a spus președintele PNL. 

 

3. Nicolae Ci... (nicolae-ciuca_30460000.jpg)

 

Care sunt argumentele 

„Dacă privim și analizăm care ar fi argumentele, putem să spunem că atunci când vorbim de locale cu prezidențiale, oamenii se duc la urnă să aleagă persoanele. Deci este vorba de o alegere a unei persoane și am zis că același lucru se întâmplă și la nivelul președintelui, aleg persoana pentru a ocupa cea mai înaltă funcție din stat. Aici era și logica politică și electorală. 

Dacă ne referim la alegerile europarlamentare cu alegerile locale, și aici se poate găsi o logică pentru că discutăm de ceea ce înseamnă valorile și beneficiile apartenenței la Uniunea Europeană, Europa regiunilor, și alegerile locale, modul în care s-a reușit să se implementeze proiectele europene, să se atragă și să se absoarbă beneficiile din partea finanțărilor europene pentru dezvoltarea comunităților la nivelul fiecărei așezări în parte.

Administrațiile liberale au făcut o treabă foarte bună în ceea ce privește absorbția de fonduri europene și dezvoltarea infrastructurii la nivel local, plus dezvoltarea infrastructurii de interconectare și asigurarea unor condiții de viață și de trai europene.", a spus Nicolae Ciucă. 

 

2. Nicolae Ci... (ciuca3_26388500.jpg)

 

Cât de probabilă comasarea

„Care sunt șansele ca această comasare să se întâmple?”, a întrebat Mihai Gâdea.

„Noi în momentul în care discutăm nu am dus subiectul să-l analizăm la nivelul Biroului Politic Național. Nu putem să luăm o decizie doar la nivelul executivului. Este nevoie să discutăm în partid, să avem o analiză la nivelul juriștilor din partid, să vedem care sunt limitările sau poate există o prevedere, astfel încât să nu fie nevoie de modificări legislative, astfel încât un astfel de demers să se înfăptuiască.

Cert este că decizia, în acest sens, trebuie să garanteze derularea și consfințirea, din punct de vedere al reprezentativității, al participării la vot al unui număr cât mai mare de cetățeni, astfel încât cei aleși să poată să se bucure de sprijinul și încrederea unui număr cât mai mare de cetățeni și de asemenea să fie în beneficiul cetățenilor pentru a putea să parcurgem acest an dificil.", a spus Nicolae Ciucă la Antena3 CNN. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel