Află ce declarații a făcut primarul Capitalei, Nicușor Dan, despre comasarea alegerilor.
„În mod evident, nu sunt de acord, și nu pentru persoana mea, ci pentru democrație, adică dreptul de vot este momentul în care cetățeanul, un cetățean normal, care nu face politică, intră și se pronunță pe treburile fie ale țării, fie ale localități în care el locuiește și atunci el are un drept la vot și are un drept de a fi informat pe problemele localității și are un drept la vot și un drept de a fi informat pe problemele care țin de relația noastră cu Uniunea Europeană și nu e normal ca aceste două moduri de informare să interfereze.
(...) Mai există o chestiune care ar trebui clarificată în ipoteza în care se devansează alegerile locale, faptul că legea alegerilor locale spune în momentul ăsta că pot să voteze la alegerile locale cetățenii care au domiciliu sau reședința, adică viza de flotant, în respectiva localitate, ei așteptându-se, cei care cum sunt la noi, oamenii care locuiesc în București, dar domiciliul lor e în Ilfov sau studenți care au venit și nu și-au mai schimbat buletinul, ei locuiesc practic în București, numai că nu au domiciliul în cartea de identitate în București. Ei se așteptau ca alegerile să fie în septembrie și aveau încă opt luni până atunci, adică încă două luni, să-și ia viza de reședință, viza de flotant.
Nu poți să le spui: ”gata, pentru că am devansat, mai ai patru luni, nu mai poți să votezi în București”. Dacă Parlamentul devansează data alegerilor locale trebuie să se uite și la problema asta, să dea posibilitatea oamenilor să-și facă viza de reședință pentru a putea să voteze”, a declarat primarul Capitalei, Nicușor Dan, despre comasarea alegerilor, în direct la B1 TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News