Comasarea, un răget: ”Augh!Augh!Augh!”

Ideea cu cei 300 de parlamentari mi se pare la fel de inteligentă ca filmul cu cei 300 de spartani. Sau ca versurile manelei: ”Vine Borcea cu spartanii, să omoare toți dușmanii”. De ce 300 și nu 295? Este numărul mare de parlamentari cea mai mare problemă a României?  Dacă îl reducem o să fie bine? La fel de bine ca după introducerea votului uninominal, altă victorie a gândirii de tip răget:”Augh!Augh!Augh!”.

Dar de ce să nu-i reducem de tot? Să lăsam doar treizeci. Sau mai bine trei, ca să facem o și mai mare economie.

Aceeași economie, de bani și energie civică, este invocată și în cazul comasării alegerilor. Cică guvernul nu poate lucra dacă sunt alegeri. De aici,  două posibile soluții: ori desființăm guvernul, ceea ce nu se poate, ori alegerile, cum s-a mai întâmplat. Astăzi, se vorbește de comasarea alegerilor europarlamentare cu cele prezidențiale. Poate, mâine se va propune să le comasăm și cu cele parlamentare și cu cele locale? Și să le organizăm la 15-20 de ani, ca să ieșim mai ieftin.

Rațional vorbind, singurul tip de alegeri la care pot renunța țările democratice sunt alegerile prezidențiale. Dacă românii chiar vorbesc serios când se plâng de costul alegerilor, ar trebui să renunțe la scrutinul prezidențial. Președintele poate fi ales de Parlament, ca în Germania. Sau poate funcționa o monarhie constituțională, la fel de ieftină dar  mult mai elegantă și utilă ca imagine, ca în Marea Britanie.

Nu cei care gândesc întoarcerea la sistemul monarhic visează cai verzi pe pereți, ci cei care cred că se poate și economie germană și președinție franceză și democrație britanică, în aceeași societate balcanică.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News