Combaterea dezinformării în perspectiva alegerilor europene a fost tema unei conferinţe a Preşedinţiei României a Consiliului UE.
Democraţiile s-au dovedit din punct de vedere istoric foarte rezistente la dezinformarea externă, dar acestea trebuie întărite în contextul unor tentative de a le submina în special în mediul online, mai ales în perspectiva unor alegeri europene care se anunţă diferite de cele din trecut. Este una dintre concluziile Conferinţei la nivel înalt privind combaterea dezinformării în mediul online organizate luni, la Bruxelles, de Preşedinţia României a Consiliului UE.
Conferinţa, la care au participat reprezentantul permanent al României la UE, Luminiţa Odobescu, experţi din instituţiile europene şi reprezentanţi ai unor ONG-uri, platforme şi organizaţii media, a fost moderată de Alina Bârgăoanu, care a activat în cadrul Grupului la nivel înalt pentru fake news şi dezinformare, şi Iulian Chifu, director al Centrului pentru Prevenirea Conflictelor şi Early Warning.
Dirk Dubois, şeful European Security and Defence College (ESDC), un organism din cadrul Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE), a declarat că statele UE au nevoie de un răspuns coordonat în materie de combatere a dezinformării pentru că au nevoie de credibilitate.
"Cred că una dintre principalele pietre de temelie ale succesului procesului electoral democratic este ca oamenii să ia decizii informate, ceea ce este strâns legat de libertatea de exprimare. A doua valoare centrală este libertatea de alegere, care este principala diferenţă între democraţiile occidentale şi sisteme electorale mai puţin libere, unde ai un singur partid care ia 95% din voturi. Apoi este secretul şi integritatea alegerii. La secţie votul trebuie să rămână secret, dar trebui să ai garanţii că ceea ce ai votat este reprezentat corect în rezultat", spus Dubois, care a mai amintit printre aceste valori şi capacitatea de a ajunge la compromisuri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu