Cel mai mare producător de îngrăşăminte chimice din România, Azomureş, a anunţat, miercuri, că a finalizat un proiect de investiţii, în valoare de aproximativ 19 milioane de euro, care a constat în revizia generală a echipamentelor, inspecţia internă a depozitului de amoniac şi înlocuirea unor echipamente.
"Lucrările aferente opririi planificate a instalaţiilor de pe platforma industrială au fost finalizate. Instalaţiile de producere a îngrăşămintelor pentru agricultură au intrat în programul de oprire planificată (revizie generală) la sfârşitul lunii mai 2019, în vederea efectuării lucrărilor de mentenanţă planificate. În această perioadă au fost efectuate sute de activităţi de inspecţie a echipamentelor, înlocuiri şi reparaţii prin aplicarea unor metode de îmbunătăţire a modului de funcţionare a echipamentelor. S-au avut în vedere instalaţiile care pot fi inspectate şi testate numai când producţia este oprită, dar s-a urmărit şi implementarea unui program de modificări propuse de Departamentul de Inginerie în vederea eficientizării activităţii. Unul dintre obiectivele importante la care s-a realizat inspecţia planificată a fost şi depozitul de amoniac, rezultatele arătând că acesta funcţionează în parametrii optimi (...) Bugetul alocat reviziei din acest an a fost de aproximativ 19 milioane de euro", a anunţat compania, într-un comunicat de presă.
Potrivit comunicatului, în proiectul reviziei generale au fost implicaţi aproximativ 1.000 de angajaţi Azomureş, 1.400 de angajaţi ai firmelor de mentenanţă şi 400 de angajaţi de la diverse alte companii.
"Toate obiectivele opririi planificate au fost realizate în condiţii de siguranţă pentru personalul Azomureş şi mediul înconjurător. În aceste zile se desfăşoară procedurile de pornire a instalaţiilor, iar până la intrarea echipamentelor pe producţie se poate înregistra disconfort fonic în zona limitrofă platformei, conform specificităţii industriei de producere a îngrăşămintelor, aspecte prevăzute în autorizaţia de funcţionare", se mai arată în comunicatul de presă menţionat.
Pentru realizarea investiţiei, pe parcursul lunii iunie, combinatul din Târgu Mureş şi-a încetat complet activitatea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu