Elisha Wiesel, fiul fostului scriitor şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace (1986) Elie Wiesel, a participat la sfârşitului săptămânii trecute la comemorarea evreilor deportaţi din Maramureş, a precizat primarul municipiului Sighetu Marmaţiei, Horia Scubli.
Prezenţa lui Elisha Wiesel la Sighetu Marmaţiei a fost legată de marcarea a 75 de ani de la deportarea evreilor din Maramureş în lagărele de concentrare naziste. Evenimentul comemorativ "Întâlnirea între generaţii" a strâns un public numeros în incinta Centrului Cultural din municipiul Sighetu Marmaţiei.
Organizatorii au menţionat că evenimentul comemorativ a avut ca obiectiv promovarea toleranţei, cunoaşterea şi promovarea culturii iudaice, dar şi o mai bună înţelegere a comunităţii evreieşti care a trăit o lungă perioadă de timp la Sighetu Marmaţiei.
Elisha Wiesel a venit însoţit de fiul său Elijah Wiesel, cei doi vizitând mai multe aşezăminte ale cultului evreiesc, dar şi Casa Memorială "Elie Wiesel", situată în zona centrală a oraşului.
Evenimentul a fost organizat de Fundaţia Tarbut Sighet în colaborare cu Primăria municipiului Sighetu Marmaţiei, Muzeul Maramureşan, Comunitatea evreilor Sighet şi Centrul Cultural Sighetu Marmaţiei.
Elie Wiesel şi familia sa au fost deportaţi în anii '40, în lagărele naziste, iar începând cu anii '90, scriitorul a revenit de mai multe ori în România, inclusiv în oraşul în care s-a născut, Sighetu Marmaţiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News