Pro TV transmite Campionatul European de fotbal din Germania.
Andrei Grecu, Cristian Pintea, Ion Alexandru, Cristi Petre, Bogdan Nevel, Mihai Mironică și Mihai Crăciun fac parte din echipa de comentatori de la EURO 2024! Aceștia încearcă să fie aproape de telespectatori, la fiecare joc, și să le ofere cele mai importante informații. Doar încearcă... de reușit... nu prea reușesc.
Comentatorii fac... statistici. Turuie. Te obosesc. Nu înțelegi nimic. Comentatorul trebuie să ofere o descriere clară și concisă a evenimentelor care se petrec în timpul jocului sau competiției. Aceasta include detalii despre scor, mișcările jucătorilor, strategii și alte momente cheie ale jocului. Dar comentatorii de la Pro TV te fac să dai pe mute televizorul.
Comentariile din timpul transmisiunilor Pro TV au atras critici aspre din partea telespectatorilor și specialiștilor în media.
Jurnalistul Val Vâlcu și sociologul Alfred Bulai au vorbit despre acest subiect.
„Ți se pare că PRO TV - care are nevoie de contabil pentru că face profituri uriașe în România - a pus contabil comentator la meciurile de la fotbal de EURO 2024? De ce zic asta? Curgeau statisticile de nu puteam urmări... Până la urmă, am închis sonorul și am pus muzică de la laptop, ca să-mi trag și eu sufletul... Era la Pro TV un băiat care ziceai că este mașină de statistică.
Cum atingea unul mingea, comentatorul începea: „Are 32 de meciuri, a dat 12 pase, câștigă, îl cheamă X, a fost, a venit, la 14 ani avea o iubită etc”. Turuia când vorbea”, a zis jurnalistul Val Vâlcu.
„De principiu a fost o transmisie proastă... inclusiv pentru nemți. Este inadmisibil, de exemplu, să nu ai timpul suplimentar afișat. Chiar penibil! Eu nu m-aș referi doar la comentatori... Dar da, pe vremuri, comentatorul vorbea cu noi. Acum sunt doi și vorbesc între ei... despre ei... ce-au mai făcut, una alta, chestii care nu ne interesează pe noi foarte mult. Și ei vorbesc despre statistici... pentru că le au. Organizatorii meciurilor le dau comentatorilor toate acele informații, iar ei le citesc de pe prompter”, a zis sociologul Alfred Bulai.
Val Vâlcu a continuat: „Este obligatoriu? S-a dat decret? S-a dat ordonanță să le citească pe toate în timpul meciului?!”
„Comentatorii se vor inteligenți și moderni”, a mai zis Alfred Bulai.
„La banii pe care îi are Pro TV, televiziunea își putea permite niște comentatori, nu niște recitatori de statistici. (...) Prima repriză la România - Ucraina am auzit-o în mașină, eram în trafic. Am ascultat la radio. L-am ascultat pe Narcis Drejan. El chiar transmite emoție! Se uita la Pro TV și comenta pentru ascultătorii de radio”, a continuat Val Vâlcu.
Vedeți mai multe în cadrul emisiunii Nod în papură de la DC News și DC News TV:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News