EXCLUSIV  Comentatorii sportivi, greu de ascultat la EURO 2024. Vâlcu: Citeau ca Andreea Esca de pe prompter

Inquam Photos / Alex Nicodim
Inquam Photos / Alex Nicodim

EURO 2024 a fost un turneu remarcabil, aducând laolaltă cele mai bune echipe de fotbal din Europa.

Spania a impresionat de-a lungul competiției cu un stil de joc modern și dinamic, reușind să depășească adversari puternici. În emisiunea „Nod în papură” de la DC News TV, sociologul Alfred Bulai a discutat despre performanțele echipelor, în timp ce jurnalistul Val Vâlcu a analizat prestația comentatorilor sportivi.

Bulai: Am știut imediat că Spania va câștiga

„Eu am spus după ce am văzut prima rundă că Spania are principala șansă de a câștiga. Este o echipă spectaculoasă. Mi-a plăcut și de Germania, care a jucat foarte bine, dar a avut ghinionul să înfrunte Spania devreme. Celelalte echipe sincer nu au impresionat. Ca de obicei, Anglia a jucat pe ultima sută de metri, dar a fost la diferența mare de Spania, care are niște jucători de o valoare clar diferită. Spania practică un fotbal modern. Mă uitam la o parte din celelalte echipe și ziceai că e divizia de fotbal de la noi. Sigur, exagerez, dar dădeau la pase încât te plictiseau. Aveau același joc”, a comentat Bulai.

Statistici peste statistici

Val Vâlcu a intervenit în discuție, criticând comentariile de la campionat: „Eu n-am putut să ascult acest campionat din cauza comentatorilor. Citeau de pe prompter cântat, ca Andreea Esca, numai statistici. Parcă era un curs de contabilitate de la ASE: de unde a venit unul, unde a plecat altul. Pentru cei care trăiesc pentru fotbal sau merg la pariuri poate erau utile, dar pentru noi era o tonă de gunoi.”

Vâlcu a adăugat: „Nu s-a gândit că dacă el, comentatorul, nu le poate ține minte, de ce mi le spune mie? Eu cu atât mai puțin o să rețin sau o să-mi notez.”

Informațiile importante, ratate de comentatori

Bulai a continuat, menționând că: „Eu am învățat să nu fiu atent la comentariu, nu pun accent foarte mare pe chestiile astea de detaliu că nu mă interesează. Dar e interesant că ei nu amintesc numele jucătorilor. La televizor uneori nu vezi atât de bine, iar ei nu vorbesc de ceea ce este mai interesant: cine este purtătorul de balon, cui i-a pasat, cine a ratat. Câteodată se certau ei între ei despre cine era cine, deși erau acolo și vedeau. Când comentezi la televizor poate te mai încurci.”

În final, Vâlcu a reflectat asupra modului în care comentariile sportive s-au schimbat de-a lungul anilor: „Pe vremea lui Țopescu se ducea doar Țopescu. Trebuia să știe, să se uite, să se informeze. Astăzi merg o echipă întreagă, cu producător, cu cel care derula prompterul. Dacă îți curg datele acelea când te mai uiți pe teren? Comentatorii l-au prins pe unul și au început să recite despre el.”

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel