Comerțul Online cu Medicamente: falsuri, otravă de șobolani și produse expirate

Primul Raport de Monitorizare privind Comerțul Online cu Medicamente din Surse Necontrolate a fost lansat miercuri în România!

Raportul evaluează situația actuală a comercializării ilegale pe internet a unor medicamente care se eliberează cu prescripție medicală. Fenomenul este foarte periculos și greu de controlat, generând un risc ridicat pentru sănătatea publică, potrivit specialiștilor.

Cei mai expuși riscurilor comerțului ilegal de medicamente sunt pacienții cu cancer, din cauza lipsei timpului necesar identificării unei soluții pentru procurarea medicamentelor din surse autorizate, arată concluziile raportului.

„Un pacient care consumă un medicament cumpărat de pe internet, pentru că, din anumite motive, nu a avut acces la medicamente decontate de stat, este supus unor riscuri enorme. În acest context, credem că este nevoie de campanii de informare și educare a populației. Totodată, este necesară o legislație clară, care să susțină instituțiile abilitate în contracararea acestui fenomen. Nu în ultimul rând, permanentizarea monitorizării în zona online", a declarat Dan Miclea, Director General Media Kompass, organizația care a elaborat Raportul de Monitorizare.

Comerțul cu medicamente, fără reguli pe internet


Comerțul online de medicamente nu este reglementat în România, deocamdată. Un proiect de lege care ar urma să stabilească cadrul legal pentru funcționarea farmaciilor online se află în proces de adoptare la Camera Deputaților, după ce, la finalul lunii mai 2017 a primit avizul favorabil al Guvernului României. Respectivul proiect legislativ reglementează vânzarea de produse medicamentoase prin intermediul internetului, însă doar a celor care se eliberează fără prescripție medicală.
Procurarea de medicamente online, din surse neautorizate, poate însemna un pericol major pentru sănătatea și viața pacienților. Aceasta din cauză că riscul ca acele produse să fie contrafăcute este foarte ridicat. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) atrage atenția că 50% dintre medicamentele comercializate pe platforme online, care nu își dezvăluie adresa fizică, sunt falsificate.

Otravă de șobolani găsită în medicamentele contrafăcute 
Medicamentele contrafăcute conțin, de obicei, o cantitate necorespunzătoare (fie prea mică, fie prea mare) a substanței active sau, aceasta poate chiar să lipsească. În același timp, produsele de acest tip pot conține o substanță activă cu scop terapeutic diferit de cel asociat produselor pe care le substituie.
Mai mult, au fost cazuri în care în medicamentele falsificate au fost descoperite substanțe toxice (ex: otravă pentru șobolani).
Chiar dacă produsele respective nu sunt falsificate, acestea pot să nu fie transportate și depozitate corespunzător, pot să fie expirate, situație în care poate fi alterată eficacitatea terapeutică.

Lipsa medicamentelor din farmacii stimulează comerțul paralel
Cele mai multe medicamente comercializate în mediul online sunt destinate pacienților oncologici:
• Din 174 de produse monitorizate au fost identificate anunțuri de vânzare sau cumpărare pentru 41 dintre acestea;
• Peste 50% dintre anunțuri se refereau la produse folosite în tratamentul cancerului renal, de ficat, al tumorilor neuroendocrine ale pancreasului, al cancerului tiroidian sau al cancerului bronho-pulmonar fără celule mici;
Medicamentele aflate pe lista de discontinuități a Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale reprezintă și acestea o componentă importantă a comerțului online din surse necontrolate, potrivit raportului.

Astfel, raportul a identificat 628 de anunțuri de vânzare/cumpărare care vizau, printre altele, medicamente utilizate în tratarea mielomului multiplu sau a limfomului (334 de anunțuri), a disfuncției erectile (118) sau medicamente pentru prevenirea formării și dezvoltării cheagurilor de sânge în interiorul vaselor sangvine (59).


Anunțuri de vânzare sau cumpărare au fost descoperite și pentru medicamente aflate în Programul Național pentru Boli Rare sau pentru vaccinurile incluse în Programul Național de Vaccinare: s-au identificat 21 de anunțuri pentru medicamente destinate pacienților cu boli rare, respectiv 18 anunțuri ce vizau vaccinuri incluse în schema obligatorie de vaccinare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel