România a exportat în primul trimestru al acestui an cereale cu 22,6% mai mult comparativ cu perioada similară din 2018, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.
România a exportat în primul trimestru al acestui an cereale în sumă de 576,9 milioane de euro, cu 22,6% mai mult comparativ cu perioada similară din 2018. Pe de altă parte, importurile de cereale s-au cifrat la 122,8 milioane de euro (plus 33,8%), rezultând un excedent de 454,3 milioane de euro. Exporturile de porumb au totalizat 311,28 milioane de euro, reprezentând 1,8% din total exporturi, iar cele de grâu şi meslin 255,278 milioane de euro (1,5% din total exporturi).
Din totalul exporturilor de cereale, circa 35% au avut ca destinaţie ţări din Uniunea Europeană, acestea însumând 201,5 milioane de euro. Principalele destinaţii au fost Italia (34 milioane de euro), Germania (30,5 milioane de euro) şi Ungaria (25,8 milioane de euro).
În ceea ce priveşte importurile, aproximativ 94% (116,1 milioane de euro) dintre acestea au provenit din ţările UE, în special din Bulgaria (importuri de cereale de 40,9 milioane de euro), Ungaria (40,7 milioane de euro) şi Franţa (2,4 milioane de euro).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu