Imaginile cometei Elenin înregistrate de astronomul amator Michael Mattiazzo din Castlemaine, Australia, par a arăta obiectul pierzând din coeziune la sfârşitul lui august şi la începutul lui septembrie, când a ajuns la cel mai apropiat punct faţă de Soare, denumit periheliu.
[caption id="attachment_105345" align="alignleft" width="300" caption=" Cometa Elenin pe 19 august şi mai slabă, în dreapta, pe 6 septembrie, sugerând dezintegrarea / FOTO: Michael Mattiazzo"][/caption] Cometa este cunoscută oficial drept C/2010 X1 Elenin şi a fost descoperită în decembrie 2010 de către astronomul rus Leonid Elenin.
"Suspectam de când a fost descoperită că nu va supravieţui periheliului. C/2010 X1 Elenin este o cometă mică, care trece pentru prima oară prin interiorul sistemului solar. Aceste comete "ne-periodice" nu sunt la fel de previzibile precum cometele periodice, precum 1P Halley", a declarat Mattiazzo pentru space.com.
Autorităţile de la NASA de la Jet Propulsion Laboratory din Pasadena, California, au declarat pentru space.com că agenţia spaţială aşteaptă ca Elenin să treacă de periheliu pentru a putea face noi observaţii. Observatorul solar de la NASA, SOHO, ar putea să observe cometa între 23-29 septembrie., informează realitatea.net.
Cometa va ajunge cel mai aproape de Pământ pe 16 octombrie, când se va afla la 35 de milioane km distanţă de noi. Cometa are între 3-5 km diametru.
Cometa Elenin a devenit celebră pe internet în ultima vreme, după ce au apărut afirmaţii apocaliptice despre ea - cometa s-ar alinia cu alte planete şi ar crea un dezastru. Alt scenariu apocaliptic spune că Elenin nu este, de fapt, o cometă, ci o planetă denumită Nibiru, care va aduce sfârşitul pe Pământ.
NASA a infirmat toate zvonurile şi subliniază că Elenin este doar o cometă mică.
"Orice aliniere aproximativă a cometei Elenin cu alte corpuri cerestre nu are niciun efect, iar cometa nu va întâlni alte corpuri întunecate care să îi afecteze orbita şi nu ne va influenţa în niciun fel, aici, pe Terra", a declarat Don Yeomans, cercetător la JPL-NASA.
Citește și:
Cine se teme de cometa Elenin?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu