Comisari ai Gărzii financiare, trimişi în judecată pentru şpagă

Publicitate

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată joi, în stare de arest preventiv, pe comisarul Gărzii Financiare - Secţia Bucureşti Alexandru Bogdan Nichiţelea, sub acuzaţia de luare de mită. Alături de acesta, a mai fost trimis în judecată comisarul Gărzii Financiare - Bucureşti Mihai-Iulian Anghel, tot sub acuzaţia de luare de mită. Pe 16 august, cu ocazia unui control efectuat la o societate comercială din Bucureşti, comisarii Alexandru Bogdan Nichiţelea şi Marian Iulian Anghel i-au pretins administratorului societăţii, denunţător în cauză, suma de 5.000 de lei pentru a nu suspenda activitatea societăţii comerciale. Cei doi au fost prinşi în flagrant.
Aproximativ 10.000 de angajaţi în sistemul educaţional - suplinitori, personal auxiliar şi nedidactic - au fost disponibilizaţi de la 1 septembrie, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. Acesta a afirmat că anul trecut erau peste 5.000 de cadre didactice necalificate în sistem, în timp ce în 2010 numărul acestora este de aproximativ 2.000. În ceea ce priveşte patrimoniul, clădirile şcolilor care vor fi comasate şi desfiinţare, ministrul Educaţiei a spus că va aştepta din partea colectivităţilor locale cereri pentru aceste spaţii şi le va rezolva. "În toate şcolile închise problema personalului a fost rezolvată", a precizat demnitarul. Referindu-se la costul navetei profesorilor, acesta a menţionat că autorităţilor locale trebuie să rezolve acest aspect. În ceea ce priveşte problema transportului copiilor, Funeriu a susţinut că aceasta este sub "control", dar că nu exclude existenţa unor probleme izolate. Daniel Funeriu a mai arătat că a luat decizia de a desemna o nouă comisie de atestare a titlurilor şi diplomelor universitare, preşedintele acesteia fiind numit academicianul Marius Andru. Ministrul a mai punctat că finanţarea per elev şi stoparea fraudei la Bacalaureat reprezintă probleme esenţiale în mandatul său. În ceea ce priveşte copiii care au efectuat studii în străinătate şi se întorc în România, ministrul Educaţiei a precizat că a cerut o echivalare exactă a studiilor acestora.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel