Comisia Centrală a Arbitrilor, măsuri în urma evoluțiilor îndoielnice ale arbitrilor

Arbitru Fotbal
Arbitru Fotbal

Comisia Centrală a Arbitrilor a realizat în zilele de 10 și 11 octombrie 2016 o analiză a evoluțiilor arbitrilor din prima parte a sezonului.  Astfel, toți arbitrii vor fi convocați la Casa Fotbalului pentru măsuri imediate după evoluții catastrofale a mai multor arbitri experimentați din Liga I. 

Demersurile CCA continuă având în vedere nemulțumirea pe care o împărtășim legată de evoluțiile ulterioare ale unora dintre cei mai importanți și experimentați arbitri români. Astfel, președintele CCA a convocat arbitrii din Liga I pentru o întâlnire în data de 10 noiembrie 2016. Concluziile acesteia vor fi prezentate într-o conferință de presă care va avea loc tot pe 10 noiembrie 2016, de la ora 15:00, la Casa Fotbalului," se arată în comunicatul postat pe frf.ro

Ultimul meci controversat l-a avut în prim plan pe arbitrul Istvan Kovacs care l-a determinat pe primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele să își dorească retragerea echipei din campionat. Asta după ce arbitrul a dictat repetarea unui penalty care a fost ratat inițial de echipa F.C. Viitorul Constanța. A doua execuție a fost însă transformată în gol. 

[citeste si]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel