Membrii Comisiei de apărare din Senat nu au fost de acord ca preşedinţii de partide parlamentare să beneficieze de protecţie SPP, a afirmat marţi preşedintele acestei comisii, senatorul Marius Obreja.
El a spus că, din Ordonanţa 43, au fost eliminate articolele care acordau preşedinţilor de partide parlamentare dreptul de a beneficia de protecţie SPP, iar Legea de organizare a Serviciului de Protecţie şi Pază a rămas nemodificată în ceea ce priveşte condiţiile şi persoanele cărora SPP le acordă protecţie.
'Am discutat Legea de aprobare a OUG 43 care este destul de stufoasă şi care are implicaţii în zona mai multor instituţii. Au fost admise amendamente. Cele mai importante se referă la a nu fi de acord ca preşedinţii partidelor parlamentare să beneficieze de protecţie din partea SPP. Am lăsat articolele din legea de organizare a SPP aşa cum sunt, adică în situaţii speciale o persoană poate să facă o solicitare în sensul de a beneficia de protecţie şi pază. Prin OUG 43 se intenţiona introducerea sintagmei 'SPP poate asigura protecţie şi preşedinţilor de partide parlamentare'.
"Am eliminat-o", a explicat Obreja, după şedinţa Comisiei de Apărare din Senat.
De asemenea, el a precizat că membrii comisiei au eliminat prevederea prin care activitatea SPP să constituie secret de stat.
'Nu am fost de acord ca activitatea SPP să constituie secret de stat în ansamblul ei. Este evident că există activităţi ale SPP care nu necesită acest caracter. Am convenit, pentru că suntem instituţie de control şi de coordonare a SPP, dacă ei consideră că o anumită activitate trebuie să se supună regulilor secretului de stat, să facă demersurile şi noi îi sprijinim pentru a introduce punctual aceste activităţi, nu toată activitatea SPP', a adăugat Obreja.
Potrivit unei ordonanţe aprobate de Guvern pe 14 octombrie, Serviciul de Pază şi Protecţie va putea asigura protecţie, cu aprobarea CSAT, şi în cazul unor demnitari şi foşti demnitari, inclusiv preşedinţi ai partidelor parlamentare, la cererea acestora.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu