Comisia de la Veneția: Ponta a respectat statul de drept la referendum

ponta_guvern_parlament dc
ponta_guvern_parlament dc

Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept a adoptat pe 14 decembrie 2012 avizul prin care se arată că măsurile luate de Parlamentul și Guvernul României în ceea ce privește referendumul din această vară au fost în conformitate cu principiile constituționale și statul de drept.

Comisia de la Veneția a infirmat în felul acesta teza perorată îndelung de susținătorii lui Traian Băsescu, care au invocat din vară până în prezent teza loviturii de stat, la referendumul din vara aceasta.

La 14 decembrie 2012, Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) a adoptat avizul privind compatibilitatea cu principiile constituţionale şi statul de drept a măsurilor luate de Guvernul şi Parlamentul României în ceea ce priveşte alte instituţii ale statului şi cu privire la Ordonanţa de Urgenţă pentru amendarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi cu privire la Ordonanţa de Urgenţă pentru amendarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea referendumului.

Avizul a fost adoptat în  baza cererilor formulate la 6, respectiv 9 iulie 2012 de catre Secretarul General al Consiliului Europei şi de catre Primul-ministru al României, dl. Victor Ponta, scrie radu-tudor.ro.

 Comisia de la Veneția notează că referendmul pentru demiterea președintelui a avut loc la 29 iulie 2012 și CCR a decis, la 21 septembrie, că nu a fost atins cvorumul cerut pentru participare, ceea ce a determinat ca referendumul să fie invalidat.

Comisia de la Veneția salută cu căldură faptul că toți actorii din România au exprimat opinii în sensul necesității reformelor legale și constituționale si formulează pe larg propuneri de modificare a Constituției României și a legilor relevante, astfel încât pe viitor să fie evitate situații de acest tip. Astfel, Comisia de la Veneția propune modificarea procedurii constituționale de suspendare a Președintelui României. În opinia Comisiei, dacă se va considera necesară menținerea acestei proceduri, aceasta trebuie să fie transformată într-o răspundere exclusiv juridică, inițiată de Parlament, dar decisă de o instanță.

Totodată, Comisia de la Veneția recomandă ca o reformă constituțională să conducă la clarificarea delimitarii competențelor intre Președinte și Primul-ministru, în special în domeniul politicii externe și în relația cu Uniunea Europeană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel