Comisia de la Veneția critică revocarea lui Weber. SRS: Bag mâna în foc că preşedintele a fost informat, încă din primul moment!

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Comisia de la Veneția critică revocarea Avocatului Poporului din funcție și cere explicații. Abia acum s-a aflat de scrisoarea care a fost trimisă către Ludovic Orban și Anca Dragu. Ce spune jurnalistul Sorin Roșca Stănescu.

"Este exclus ca preşedintele Klaus Iohannis să fie în necunoştinţă de cauză. Bag mâna în foc că preşedintele a fost informat, încă din primul moment, şi ceea ce mi se pare mai grav decât orice este că domnia sa nu a reacţionat în niciun fel deşi toată ziua ne vorbeşte de statul de drept, despre libertate şi democraţie", a spus jurnalistul Sorin Roșca Stănescu, la Antena 3.

"Acest document cred că va avea efect. Cred că se vor apuca toţi, după modelul după care au înjurat CCR şi au cerut şi desfiinţarea CCR, să înjure Comisia de la Veneţia, să ceară desființarea acesteia. Cert este că, dacă lucrurile au mers pe şest, pe repede înainte, ei chiar vor să creeze o situaţie imposibilă în care să ne trezim cu doi Avocaţi ai Poporului şi să nu mai ştie stânga ce face dreapta. Este o nebunie întreagă", a mai spus Sorin Roșca Stănescu.

Comisia de la Veneția critică schimbarea Avocatului Poporului

Comisia de la Veneția cere explicații cu privire la motivele juridice care au stat la baza demiterii Renatei Weber, relatează Antena 3. Ludovic Orban și Anca Dragu au primit scrisori din partea Comisiei de la Veneția prin care li se cer explicații.  Comisia de la Veneția spune în scrisoare că a fost o bună practică să fie dezbătute rapoartele de activitate ale acestei instituții, dar este criticat modul în care s-a ajuns la revocarea Avocatului Poporului din funcție. 

Comisia de la Veneția face precizări în aceste scrisori cu privire la ceea ce conține legea și pentru ce ar trebui schimbat din funcție Avocatul Poporului. Comisia mai spune că trebuie să se identifice o culpă, o conduită necorespunzătoare sau incapacitatea de a-și exercita funcția. 

La finalul acestei scrisori, Comisia de la Veneția le cere celor doi președinți ai Parlamentului explicații cu privire la motivele care au stat la baza revocării Renatei Weber din funcția de Avocat al Poporului, mai ales că o majoritate parlamentară a luat această decizie de revocare, iar această majoritate trebuie să fie egală sau mai mare decât majoritatea parlamentară care a numit Avocatul Poporului în funcție, ceea ce nu s-a întâmplat. 

Vezi AICI documentul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel