După avertismentul Comisiei Europene, legat de evoluția evenimentelor din România, Remus Borza a vorbit la emisiunea "Borza Analytica" despre ingerința factorilor externi în cazul priorităților legislative ale țării. Deputatul spune că orice fel de amestec trebuie stopat.
Remus Borza spune că toți cei care se amestecă în politica internă a României trebuie puși la punct.
"Toate aceste ingerințe ale unor Cancelarii sunt nepermise, impardonabile, raportate implicit și la Convenția de la Viena din 1961. Nici noi nu dăm recomandări Franței, Germaniei, Danemarcei sau altor țări, referitoare la politica penală, politica fiscală, în general legate de prioritățile legislative. Din păcate, le-am permis. Aici avea dreptate ministrul Justiției, Tudorel Toader, când afirma că ei se exprimă atât cât le permitem noi să se exprime. Până la urmă trebuie să fie puși la punct. Scrisoarea de ieri a celor doi președinți, ai Senatului și Camerei Deputaților, mi se pare un răspuns cât se poate de corect și de binevenit, la urecheatul lui Juncker și a prim vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans," a spus Remus Borza.
Nu se mai întâmplă în alte state europene
Totodată, deputatul spune că astfel de ingerințe nu ar fi fost posibile în alte țari din Europa.
"Trebuie să punem piciorul în prag, ei nu-și pot permite astfel de ingerințe, astfel de derapaje cu nici o țară din Europa. Ne putem raporta la unguri și la polonezi. Dacă s-ar fi întâmplat la ei, dacă ar fi fost trimisă în cazul lor o astfel de scrisoare, ar fi fost imediat sancționați. Cu atât mai puțin, nu se pune problema să dea recomandări în celelalte state europene. Justiția românească este una funcțională, este în parametri funcționali. Lucrul acesta nu-l spun eu sau Juncker, l-a spus marți Curtea Constituțională," a mai spus Remus Borza.
Vezi răspunsul complet:
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu