Capacitatea de producţie a Complexului Energetic Oltenia nu se va schimba în mod semnificativ în urma restructurării, arată Comisia Europeană în scrisoarea prin care motivează de ce a început investigaţia aprofundată cu privire la ajutorul de stat pe care îl solicită România prin planul de restructurare a producătorului de energie.
România a notificat un ajutor de restructurare în valoare de 1,33 miliarde euro, care constă într-un ajutor pentru salvare în valoare de 0,25 miliarde euro deja acordat, un împrumut suplimentar garantat de stat de 0,31 miliarde euro şi o subvenţie de stat în valoare de 0,77 miliarde euro. În plus, se preconizează obţinerea unui ajutor de stat suplimentar în valoare de 711 milioane euro din Fondul pentru modernizare, se arată în documentul menţionat.
'Referitor la reducerea capacităţii de producţie a societăţii CE Oltenia (prin închiderea unităţilor de ardere a lignitului) cu 1.605 MW până la sfârşitul anului 2025 şi la închiderea minelor de lignit, pierderile astfel înregistrate în capacitatea totală de producţie a societăţii CE Oltenia vor fi compensate în mare măsură prin instalarea noilor centrale fotovoltaice şi hidroelectrice (119 MW până la sfârşitul anului 2025), precum şi a unităţilor alimentate cu gaz (1.325 MW începând din 2026). Prin urmare, capacitatea totală de producţie a societăţii CE Oltenia nu se va schimba în mod semnificativ', au subliniat oficialii CE.
Potrivit scrisorii, CE Oltenia arată că până în 2022 singura sursă de producere a energiei electrice va fi lignitul. În 2022 şi 2023 societatea va adăuga treptat alte surse de producere de energie, cum ar fi energia fotovoltaică şi energia hidroelectrică, însă scăderea reală a vânzărilor de energie obţinută pe baza lignitului este prevăzută să aibă loc abia începând din 2026, când vor fi instalate două unităţi alimentate cu gaz natural la SE Turceni şi la SE Işalniţa. Începând cu 2026, structura energiei produse va fi: 41% energie din lignit, 53% din gaz şi restul din surse fotovoltaice şi hidroelectrice. Comisia mai arată că veniturile pe care le preconizează compania sunt incerte, pentru că se bazează pe o modificare a legislaţiei care, la rândul ei, nu a primit aprobare de la Bruxelles.
'Cu toate acestea, în conformitate cu planul de restructurare prezentat de autorităţile române, se pare că din pretinsele contribuţiile proprii de 1,5 miliarde EUR, cel mult 200 de milioane EUR ar putea fi reale şi efective (astfel cum se menţionează în considerentul 19). În ceea ce priveşte restul, România se bazează numai pe veniturile preconizate din vânzările de energie electrică pe pieţele centralizate ale OPCOM în perioada 2021-2025, care nu sunt nici reale, nici efective. De exemplu, veniturile preconizate pentru 2021 se ridică la 569,2 milioane EUR, din care doar 200 de milioane EUR ar putea fi reale şi efective.'
'Cu toate acestea, nu există angajamente ferme pentru 2022, 2023, 2024 şi 2025. Durata maximă actuală a contractelor de vânzare încheiate pe pieţele centralizate OPCOM este de numai 1,5 ani. Deşi România a indicat că se află în desfăşurare un demers de modificare a legislaţiei sale pentru a le permite actorilor de pe pieţele OPCOM să încheie contracte pe o perioadă mai lungă, compatibilitatea unor astfel de modificări cu legislaţia Uniunii în domeniul aprovizionării cu energie electrică nu a fost încă evaluată', se arată în documentul CE. În plus, România admite că este posibil ca aceste modificări să nu conducă neapărat la rezultatele dorite ale duratei crescute a contractelor de vânzare a energiei electrice încheiate pe pieţele centralizate OPCOM.
'De asemenea, România se bazează pe posibila încheiere a unor acorduri bilaterale de achiziţie de energie electrică, care fac în prezent obiectul unor discuţii cu utilizatorii mari consumatori de energie. România se aşteaptă ca astfel de contracte să genereze venituri de 150 de milioane EUR pe parcursul perioadei de restructurare, după intrarea în vigoare a acelor modificări ale legislaţiei care vor permite încheierea unor astfel de contracte. Cu toate acestea, România nu prezintă nicio dovadă care să confirme existenţa unor documente contractuale ferme şi finale, care ar urma să asigure finanţarea efectivă a planului de restructurare.'
'Dimpotrivă, CE Oltenia se aşteaptă ca semnarea listei termenilor şi condiţiilor de principiu cu potenţialii clienţi să aibă loc abia în prima jumătate a anului 2021, iar acordurile bilaterale de achiziţie de energie electrică să se încheie după martie 2021 pentru capacităţile existente şi începând cu 2022 pentru capacităţile noi. Prin urmare, condiţiile care să permită previzibilitatea veniturilor din vânzări cu un grad sporit de certitudine pe durata planului de restructurare nu sunt stabilite în mod ferm şi convenite de respectivii cumpărători pe termen lung', continuă oficialii CE.
În plus, la fel ca în cazul contractelor pe pieţele centralizate OPCOM, modificările legislative necesare pentru încheierea unor astfel de acorduri bilaterale de achiziţie de energie electrică nu sunt încă în vigoare. Din cele 3,5 miliarde euro din resursele financiare necesare pentru acoperirea costurilor de restructurare preconizate a fi suportate în perioada de restructurare de cinci ani, CE Oltenia va contribui cu 1,5 miliarde euro din fonduri proprii, în timp ce restul de 1,33 miliarde euro va proveni de la bugetul de stat, iar 0,711 miliarde euro - din Fondul pentru modernizare.
'Prin acordarea accesului la finanţarea pe care CE Oltenia nu ar fi obţinut-o în condiţiile pieţei, măsurile sunt, prin urmare, de natură să permită societăţii CE Oltenia să rămână pe piaţă şi să îşi îmbunătăţească poziţia concurenţială pe piaţa internă. Prin urmare, măsurile denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa şi afectează schimburile comerciale dintre statele membre', precizează oficialii europeni.
În acest stadiu, este puţin probabil ca ajutorul de restructurare planificat în vederea sprijinirii planului de restructurare prezentat să îndeplinească criteriile de compatibilitate prevăzute în Orientările privind ajutoarele de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate, se mai arată în documentul Comisiei Europene. În plus, pe baza informaţiilor prezentate de România, niciun investitor sau creditor de pe piaţă nu susţine planul în această etapă.
În acest stadiu, Comisia are îndoieli cu privire la faptul că planul de restructurare propus are o durată corespunzătoare şi ar conduce la restabilirea viabilităţii societăţii CE Oltenia la sfârşitul perioadei de restructurare, deoarece nu este evident că CE Oltenia va obţine o rentabilitate suficientă şi că va putea rămâne pe piaţă fără ajutor suplimentar, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu