Comisia Europeană: Dacă guvernele nu adoptă măsuri fiscale preventive de stimulare a economiei, perioada de creştere redusă va fi îndelungată

Economia zonei euro are nevoie de măsuri fiscale de stimulare a economiei preventive de la ţările care au spaţiu fiscal, cum ar fi Germania şi Olanda, altfel se va confrunta cu o perioadă îndelungată de creştere redusă, se arată într-un document al Comisiei Europene consultat de Reuters.

Ţările care au spaţiu fiscal pentru a investi mai mult sunt Germania şi Olanda, care de câţiva ani înregistrează excedente bugetare.

Documentul va fi prezentat la reuniunea de miercuri a Eurogrup, care va avea loc la Luxemburg. Oficialii Comisiei Europene avertizează că activitatea economică în zona euro nu se va redresa anul acesta.

Documentul, consultat de Reuters, este similar solicitărilor preşedintelui Băncii Centrale Europene, Mario Draghi. Măsurile de stimulare, inclusiv ratele negative ale dobânzilor, vor trebui să rămână în vigoare mai mult timp, dacă guvernele nu accelerează cheltuielile, pentru a ajuta creşterea economică, a declarat luna trecută şeful BCE.

În documentul Comisiei Europene se arată că "încetinirea creşterii şi riscurile negative inerente actualei situaţii ar putea necesita mai degrabă o abordare preventivă decât reactivă a politicii fiscale. Guvernele trebuie să ia acum măsuri deoarece va dura până când schimbările din politica fiscală vor avea impact asupra economiei".

Executivul comunitar face referire în mod special la Germania şi Olanda, care de ani de zile înregistrează excedent bugetar. Cele două ţări trebuie să-şi majoreze investiţiile, în special în infrastructură, pentru a stimula creşterea, apreciază Comisia Europeană.

În cazul Italiei sau Greciei, "statele membre care au cel mai ridicat nivel al datoriei din Europa", Executivul comunitar recomandă politici care să asigure pieţele că datoria lor va scădea.

Pentru a stimula creşterea, un nou program de relaxare cantitativă (QE) al BCE ar fi mai puţin eficient şi ar avea efecte secundare nedorite în comparaţie cu măsurile de stimulare adoptate de guverne, care ar fi acum mai eficiente decât în perioadele economice normale.

"Incertitudinile legate de politicile comerciale, tensiunile geopolitice şi viitoarele relaţii dintre UE şi Marea Britanie se vor menţine probabil şi în următorii ani", se arată în documentul Comisiei Europene.

Instituţia arată că scenariul său de bază al creşterii economice mai lente nu include o escaladare a tensiunilor comerciale globale sau un conflict comercial deplin între SUA şi UE, ori un Brexit fără acord.

"Probabilitatea ca astfel de evenimente să se materializeze pe termen scurt este ridicată, iar impactul lor asupra economiei europene ar putea fi substanţial", avertizează Comisia Europeană.

Pe fondul încetinirii economiei zonei euro, BCE a redus dobânda la depozite, care se aplică băncilor ce stochează lichidităţile în exces la banca centrală pentru o perioadă de 24 de ore, de la minus 0,40% la minus 0,50%. La această măsură se adaugă relansarea programului de relaxare cantitativă (QE), începând cu 1 noiembrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel