Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDER) va investi 363,3 milioane de euro pentru construcţia unui pod peste Dunăre, în oraşul Brăila din sud-estul României, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Proiectul prevede de asemenea construcţia de drumuri de conexiune pentru a îmbunătăţi legăturile de transport între Marea Neagră şi nord-estul României.
"Acest proiect finanţat de UE va îmbunătăţi în mod clar calitatea vieţii în regiune, graţie unor deplasări rutiere mai scurte şi mai sigure. Prin facilitarea legăturilor cu Republica Moldova şi Ucraina, acest proiect de coeziune va contribui de asemenea la intensificarea relaţiilor dintre UE şi ţările vecine", a declarat comisarul european pentru vecinătate şi negocieri privind extinderea, Johannes Hahn.
Proiectul face parte din reţeaua transeuropeană de transport şi va îmbunătăţi legăturile între nordul României, oraşul Tulcea, Delta Dunării şi portul Constanţa din sudul ţării. În prezent, legătura dintre cele două zone nu se poate face decât pe la podul Giurgeni - Vadu Oii (88 kilometri sud de Brăila) sau cu feribotul de la Brăila şi Galaţi. În mod frecvent, traversarea Dunării cu feribotul este oprită în timpul iernii şi primăverii din cauza gheţii, a ceţii sau a furtunilor.
Noul pod va oferi o alternativă mai rapidă, durata unei călătorii fiind redusă cu aproximativ 50 de minute. Proiectul ar urma să se finalizeze până la sfârşitul anului 2023.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, că prin Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM) au fost alocate fonduri europene pentru podul de la Brăila - Tulcea şi pentru reţeaua de ape uzate Cluj - Sălaj. Informaţia a fost confirmată sâmbătă şi de ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu