Comisia Europeană vine cu o măsură în sprijinul vegetarienilor.
Comisia Europeană a decis miercuri să înregistreze o iniţiativă cetăţenească europeană intitulată "Etichetarea obligatorie nevegetarian / vegetarian / vegan a produselor alimentare", se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
"La nivelul UE este dificil pentru persoanele vegetariene şi vegane să identifice produsele alimentare adecvate lor. Acestea trebuie să studieze lista de ingrediente a unui produs alimentar pentru a determina dacă este adecvat pentru a fi achiziţionat, fiind extrem de atente la ingredientele ambigue care ar putea fi de origine vegetală sau animală", se arată în iniţiativă.
Inițiativa, în vigoare pe 12 noiembrie
Organizatorii solicită Comisiei Europene să propună etichete ilustrate obligatorii pe toate produsele alimentare, indicând dacă acestea sunt nevegetariene, vegetariene sau vegane.
Decizia CE de a înregistra iniţiativa priveşte doar admisibilitatea juridică a propunerii. Executivul comunitar nu a analizat conţinutul său în această etapă.
Înregistrarea iniţiativei va avea loc la 12 noiembrie 2018 şi este punctul de plecare al unui proces care va dura un an, timp în care organizatorii vor strânge semnături în sprijinul iniţiativei. Dacă după un an se va aduna un milion de declaraţii de susţinere a iniţiativei, din cel puţin şapte state membre diferite, Comisia va avea la dispoziţie trei luni pentru a lua o decizie: fie să dea curs solicitării, fie să o respingă, în ambele cazuri trebuind să îşi argumenteze decizia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu