Comisia Europeană (CE) va amâna decizia privind datoria Italiei din cauza summitului liderilor europeni de la Bruxelles, au declarat, pentru Reuters, surse UE care au dorit să-şi păstreze anonimatul, la scurt timp după ce întâlnirea a fost suspendată fără a se ajunge la un acord privind împărţirea principalelor posturi de conducere în instituţiile europene.
Marţi, executivul comunitar urma să decidă dacă va recomanda procedura disciplinară împotriva Italiei pe fondul creşterii datoriei sale.
Oficialul a precizat că nu a fost stabilită data la care se vor întâlni liderii europeni pentru a discuta această problemă.
Comisia Europeană a recomandat, în data de 5 iunie, demararea unei proceduri de deficit excesiv pentru Italia, după ce a ajuns la concluzia că aceasta nu respectă regulile bugetare ale Uniunii Europene din cauza majorării datoriei sale publice.
O astfel de procedură ar afecta încrederea investitorilor şi ar majora costurile de împrumut ale Italiei, avertizează analiştii.
Şi ministrul italian al Economiei, Giovanni Tria, a cerut Guvernului de la Roma o strategie clară pentru reducerea datoriei publice a ţării, de 2.300 miliarde de euro (2.600 miliarde de dolari), în scopul restabilirii încrederii.
"Când vine vorba de încredere, trebuie să ne ţinem de obiectivul stabilităţii financiare şi prin urmare să planificăm măsurile necesare pentru reducerea datoriei publice la care s-a angajat Executivul, în pofida încetinirii economiei. Trebuie să venim cu date clare către cetăţeni, pieţe, Comisia Europeană şi partenerii europeni", a declarat Tria.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News